Ca un criminal în serie

Puzzle

A intrat în hol. De acolo a fugit în baie. Apoi în dormitor. Imediat, zbâști, în bucătărie, în living și din nou pe hol. A deschis dulapul. Apoi a deschis frigiderul. În cele din urmă a ridicat și capacul scannerului.

Din toate locurile a adunat câte o bucată de hârtie. Când le-a avut toate, fata le-a întins pe masă și a făcut puzzle-ul. Era o scrisoare! Ca un sadic, ca un crimial în serie, i-o lăsase împrăștiată peste tot.

Continuarea

Clasa noastră (A mi osztályunk), premieră naţională la Oradea

Etichete

, , , , , , , , , , ,

Clasa Noastra

Ca orice dramă cu ingrediente evreieşti, spectacolul „Clasa noastră”, după piesa polonezului Tadeusz Slobodzianek, montat în premieră naţională la Oradea, începe în veselie şi joacă de copii. Dar copilăria personajelor se termină foarte repede şi, curând, se intră abrupt în tenebrele înspăimântătoare ale firii omeneşti, singura specie de pe pământ care putea provoca o tragedie ca Holocaustul.

Regizoarea Anca Bradu a condus actorii trupei Szigligeti Ede din Oradea cu o mână sigură şi i-a stimulat să scoată maximum din fiecare personaj. Montarea regizoarei orădence la origine este puternică, impresionantă vizual, ba chiar şocantă în anumite momente. Bunul gust este însă prezent de la un capăt la altul, chiar şi în scene care sugerează acte de violenţă extremă. Există şi momente muzicale interpretate live, fără ca spectacolul să devină un musical.

Continuarea

Rodrigo Amado Motion Trio, live in Oradea

Etichete

, , , , , , ,

Iubitorii de jazz aşteaptă cu nerăbdare evenimentul din Oradea, de la sfârşitul lunii martie.

rodrigo-amado

Saxofonistul portughez Rodrigo Amado este considerat unul dintre cei mai prolifici muzicieni ai scenei de jazz europene. Născut în 1964 la Lisabona, începe studiul saxofonului la vârsta de 17 ani la Hot Club Music School of Lisbon, unde-i are ca mentori pe Carlos Martins, Pedro Madaleno și Jorge Reis.

Rodrigo Amado Motion Trio înseamnă Rodrigo Amado (sax tenor), Miguel Mira (cello) și Gabriel Ferrandini (drums). Din 2009 și până în prezent, RAMT a produs, alături de Steve Swell, Paul Dunmall și Jeb Bishop, 3 materiale discografice.

Continuarea

Oraşul cu două teatre

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

oradea-teatrul-de-stat-regina-maria-1

Teatrul de Stat Regina Maria din Oradea (foto Sebi Tonţ, defoto.ro)

Eram acum câţiva ani la celebrul cabaret Lido de pe Champs-Élysées, aşteptam să înceapă un spectacol. Nimerisem la masă cu un cuplu de berlinezi pensionari aflaţi în excursie culturală prin Paris. “Ai fost vreodată în Berlin?”, m-au întrebat. “Nu”. “Ar trebui să vii. E foarte frumos. Ştii, e singurul oraş din Europa care are două opere”. “Cum aşa?”, am replicat. Dar, exact în clipa în care puneam întrebarea, m-a pocnit şi răspunsul, cât se poate de logic, de altfel. În timpul în care oraşul a fost împărţit de zid, fiecare jumătate a avut propria operă. Iar după reunificare Berlinul s-a trezit că are două!

Atunci am realizat că şi eu trăiesc într-un oraş cu două teatre. În Oradea, Trupa Iosif Vulcan şi Trupa Szigligeti Ede sunt, de fapt, două teatre care împart aceeaşi clădire. Dar, din cauza barierei de limbă, eu nu am acces decât la unul. Ca mine, mulţi alţii. Însă acum câţiva ani, la teatru s-a montat o instalaţie de titrare în limba română a replicilor, ceea ce deschidea şi publicului român calea spre spectacolele secţiei maghiare.

Continuarea

Îndemn la nesinucidere

Etichete

, , , , , , , ,

Nicolae Covaci Oradea

Foto: Bihoreanul

Am purtat în ultimele zile o intensă discuţie cu mine însumi pe următoarea temă: să scriu sau să nu scriu despre un concert la care am stat doar 15 minute? Nu e corect, nu e deontologic, nu se face aşa ceva! Şi totuşi, există lucruri care trebuie spuse chiar şi după doar 15 minute, mai ales dacă în nefericitul sfert de oră am trecut prin stări multiple: dezamăgire, stupoare, tristeţe, ba chiar un pic de penibil. Până la urmă m-am hotărât să scriu. Nu din răutate, cum uşor ar putea crede unii, ci pentru a ruga în genunchi pe cineva să nu se sinucidă artistic de tot.

Continuarea

Iubeşti? Plăteşti.

Etichete

, , , , , ,

Iubesti Platesti

Corina Cernea, Sorin Ionescu, Giorgia Căprărin (foto Sebi Tonţ, defoto.ro)

Am văzut duminică seara un spectacol de teatru mic, de pub, surprinzător de la un cap la altul. Premiera “Iubeşti? Plăteşti!” ş-a jucat duminică, 8 martie, în Oradea, la Kosher Wine Coffee & Jazz. Trei actori (Corina Cernea, Sorin Ionescu, Giorgia Căprărin), un text excelent adaptat după un dramaturg rus şi o regie inspirată a Denisei Vlad au făcut să-mi zboare 59 de minute din viaţă fără să-mi dau seama.

Spectacolul-comedie porneşte de la un act de shopping extrem: pasiunea unei amante tinere pentru soţul alteia merge până acolo încât soţia primeşte o ofertă financiară pentru eliberarea prizonierului în căsnicie. Veţi vedea că teritoriul umorului conjugal nu a fost epuizat pe de-a-ntregul, iar direcţia în care evoluează ostilităţile demonstrează asta.

Continuarea

Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas (Oradea, 2015)

Etichete

, , , , , , , , , , ,

Uciderea ritualica a lui Gorge Mastromas

Foto Remus Toderici

Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, cea mai recentă premieră de la Teatrul Regina Maria din Oradea, este pusă în scenă de un regizor de 29 de ani, Bobi Pricop, cu câteva succese notabile la activ (vezi unanim apreciatul “Profu’ de religie”, din FITO 2014). Impresia pe care mi-a lăsat-o este că a făcut spectacolul acesta pentru el însuşi. Îl apreciez enorm pentru curaj şi inovaţie, fiindcă doar cei curajoşi şi neconvenţionali răzbesc în industria asta.

Bobi Pricop şi-a construit regia abia după ce scenografa Irina Moscu a imaginat strălucit un spaţiul pentru desfăşurarea acţiunii, un spaţiu pe cât de simplu, pe atât de funcţional, practic şi versatil – când birou, când cameră de hotel, când lac cu ponton. Tot ea a creat şi costumele, individualizate prin culori şi modele complementare personajelor.

Continuarea

De ce eu? (cronică din rândul întâi)

Etichete

, , , , , , ,

Emilian Oprea in De ce eu (directed by Tudor Giurgiu)_1

Filmul lui Tudor Giurgiu este unul din cele mai serioase şi bine închegate filme realizate în ultimii ani în România. Are o poveste solidă, e grav, sobru, aproape întunecat, până la limita depresiei. Are un ritm optim, cu partituri individuale echilibrate şi zvâcniri bine controlate. E şi sensibil, şi delicat acolo unde trebuie, dar şi plin de fum înecăcios. Coloana sonoră cuprinde un soundtrack de excepţie, în care fiecare cântec a fost inserat cu minuţiozitate de bijutier exact unde trebuia.

Continuarea

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 83 other followers