Lucian Cremeneanu

În august 2011 s-au împlinit 23 de ani de când am fost prima dată DJ la o nuntă. Aveam un magnetofon Kashtan şi un amplificator de 2×35 waţi, plus un magnetofon şi două boxe Unitra luate cu împrumut. Lumea a dansat în draci toată noaptea, iar eu am simţit în premieră fiorul acela unic, pe care numai DJ-ii îl ştiu. Încântarea mea a fost atât de mare, încât mi-am zis că vreau să fac asta toată viaţa.

Privind retrospectiv, e imposibil să nu remarc schimbările enorme care s-au petrecut în domeniul muzicii de chef în România. Dacă în privinţa meniului de nuntă nu s-au făcut schimbări majore (ba chiar deloc în unele zone), în privinţa programului muzical schimbările sunt uriaşe. Pe vremea începutului meu, lumea era flămândă de muzică şi avea gusturi destul de omogene. Aproape orice melodie era dansată cu patos şi excitare. Pe măsură ce timpul a trecut, muzica a devenit tot mai accesibilă, iar gusturile oamenilor s-au diversificat. În paralel, toleranţa lor pentru cântecele care nu le plac a scăzut simţitor. Acum e din ce în ce mai greu să-i împaci pe toţi invitaţii unei petreceri.

Explicaţia e simplă. În ziua de azi, fiecare îşi selectează propriile preferinţe muzicale pe cd, computer, I-Pod sau telefon şi le ascultă când vrea, unde vrea şi de câte ori vrea. Tendinţa de izolare a oamenilor se simte foarte tare şi aici. Sutele de genuri şi sub-genuri muzicale de pe piaţă nu mai sunt suficiente pentru a-i individualiza. Efortul de a gândi un program muzical optim este din ce în ce mai mare, iar după fiecare chef mă simt parcă tot mai extenuat psihic. Dar, ca orice meserie, şi meseria de DJ are greutăţile ei. O iubesc în continuare şi îi salut cu drag pe toţi colegii de breaslă. Sunt sigur că şi ei simt la fel.

Am adunat sute de amintiri memorabile în aceşti 22 de ani. Cele mai multe bune, dar şi câteva mai rele. De câteva ori am fost înjurat, ba odată chiar scuipat. La o nuntă, un copil mi-a scos toată aparatura din priză. La o alta, un om a făcut atac de cord în timp ce dansa şi a murit în câteva minute. Îi ţin minte pe aproape toţi cei cărora le-am fost DJ la nuntă. Mă bucur când îi întâlnesc pe unii, după ani şi ani, ţinându-şi copiii de mână. Sufăr când aflu despre alţii că au divorţat şi mă dor amintirile din noaptea lor cea mare. Este o onoare să participi la cel mai frumos moment din viaţa unui cuplu, chiar şi ca angajat. Iar pentru asta le mulţumesc tuturor „mirilor mei”.