• About Lucian Cremeneanu
  • DJ Lulu Cremeneanu, Oradea
  • cremeneanu.ro
  • Welcome to My Paradise

TEXTE, FAZE SI POVESTI

~ de Lucian Cremeneanu

TEXTE, FAZE SI POVESTI

Arhive lunare: mai 2010

Şocant! Voodoo la Oradea!!!

07 Vineri mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Lansări de carte

≈ 2 comentarii

Etichete

2010, Beatles, Cărţi, Dacian Palladi, Eugen Ovidiu Chirovici, Florin Ardelean, Florin Chilian, Mihai Eminescu, Oradea, Voodoo

Abia ce începuse lansarea cărţii „Voodoo” a lui Eugen Ovidiu Chirovici că s-a şi pornit Florin Chilian să cânte „Zece”. În fine, persoana neglijentă a închis telefonul şi melodia a încetat. Dacian Palladi, moderatorul acţiunii, i-a dat cuvântul reprezentantului editurii Rao. Gata să adormim! Primul care a dat semne de plictiseală a fost Florin Ardelean, aflat la prezidiu în calitate de critic. Apoi s-a plictisit şi autorul cărţii, după care sala toată. N-am reţinut nimic. Somniferul perfect. Studenţii de la Litere, aduşi cu forţa, sub ameninţarea că cine nu vine va fi pus absent (da, o studentă a făcut prezenţa), au început să caşte. Am scăpat după 10 minute. Florin Ardelean a spus că îl consideră pe autor mai întâi scriitor şi abia apoi jurnalist şi economist, deşi el fusese prezentat exact în ordinea inversă. Am mai primit şi câteva motive pentru care trebuie să citim cartea. La finalul cuvântării sale s-au înregistrat şi primele aplauze.

Eugen Ovidiu Chirovici, Dacian Palladi, Florin Ardelean

Eugen Ovidiu Chirovici a fost coerent şi analitic. Deloc copleşit de importanţa momentului, a radiografiat cultura cărţii în vremurile actuale şi a făcut-o cu limpezime. Crede că managementul cultural defectuos poate da impresia lipsei de apetenţă pentru cultură a publicului, îl consideră pe agentul literar la fel de important ca impresarul Brian Epstein pentru trupa The Beatles  şi ne-a mai spus cum poate o editură românească să se bată cu concurenţa de afară. Ca bonus, a demontat nişte mituri, inclusiv pe cel al „sărăciei” lui Eminescu, care câştiga lunar echivalentul a 7-8 mii de lei de acum.

Ovidiu Eugen Chirovici a lăudat Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea

Că a fost un eveniment important s-a văzut şi după spectatori. Au ascultat cuminţi şi au aplaudat Traian Ştef, Ioan Moldovan, Blaga Mihoc, Mişu Jean Manolescu, Lia Pop, Sorin Borza, Ion Simuţ, Ioan Mintaş şi alţii. Inclusiv un fost coleg de-al meu de facultate care, înainte de licenţă, m-a făcut „pulă” în faţa colegilor, pentru că n-am vrut să dau şpagă pentru comisia de examinare de la Bucureşti.

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Şeicaru reloaded

06 Joi mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici concerte

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Blue Monday, Concerte, folk, Oradea, Vasile Şeicaru

Folkul s-a schimbat. Vasile Şeicaru sună adunarea tinerilor în jurul celei mai sincere dintre muzici! Cine are azi curajul nebun de a se urca singur pe o scenă, doar cu chitara în mână? Doamnelor şi domnilor, Vasile Şeicaru.

Sosit la Oradea pentru a încheia un turneu naţional, pe care scepticii nu îl vedeau posibil, Vasile Şeicaru ne-a uimit pe toţi. Într-o formă fizică perfectă, cu vocea nealterată şi fiecare sunet la locul său, ne-a pus minţile şi inimile la treabă. Minţile au recompus instrumentele absente, iar inimile au resuscitat vibraţiile de altă dată.

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Desfiinţarea campaniei electorale

05 Miercuri mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Gânduri

≈ 3 comentarii

Etichete

campania electorală, politica, TV

O campanie electorală costă enorm. Politicianul sau partidul, oricât de potenţi financiar sunt, nu o pot finanţa singuri. Aşa că apelează la sponsori.

„Dă-mi nişte bani, că îţi dau şi eu după ce câştig!” Astfel se creează obligaţiile şi se nasc viitoarele acte de corupţie: licitaţii trucate, contracte cu dedicaţie, lucrări supra-evaluate etc.

Aproximativ 60% din banii unei campanii electorale naţionale se cheltuie pe reclame radio-tv, apariţii în talk-show-uri, publicarea de machete şi articole în ziare. Bani care ajung la presă. Iată cum, indirect, presa devine complice la fraudele ce urmează.

Campania electorală ar trebui să fie ori gratuită, ori desfiinţată.

Lucian Cremeneanu

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Adevărat a cumpărat!

03 Luni mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Întâmplări

≈ 4 comentarii

Etichete

Oradea, RCS-RDS, Vulturul Negru, Zoltan Teszari

Dragi orădeni, în curând veţi putea plăti facturile RDS la Vulturul Negru. Fostul hotel din buricul târgului va fi noul sediu al RCS-RDS. Firma lui Zoltan Teszari a cumpărat recent clădirea monument a Oradiei. Preţul? Nici 2 milioane, dar nici 3. Nici lei, dar nici dolari. Mesajul e clar. Ni se pregătesc servicii de 5 stele.

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Tower of song

03 Luni mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Foto

≈ Un comentariu

Etichete

Călin Pop, Dutka Andras, Florian Chelu, foto, Gavril Ardelean, Joe Balogh, Leonard Cohen, Marius Pop, Nicolae Mihăilă, Oana Lianu, Oradea, Romeo Rîmbu, Tower of song

În februarie 2008, am participat la o expoziţie foto împreună cu artişti fotografi din Bihor, organizată la Lotus Center. Am fost liber să aleg o temă, aşa că am ales să fotografiez instrumente ale muzicienilor pe care îi consider reprezentativi pentru Oradea. Alegerea numelor este subiectivă, nu se vrea completă şi mi-o asum în totalitate.

Iată motivele alegerii mele:

1. Relaţia om-instrument este dezechilibrată. După ce cântă împreună, la final, muzicianul îşi lasă instrumentul, vine la marginea scenei şi primeşte aplauzele singur. Partenerul lui ajunge rapid în cutia de transport şi… gata. Întuneric şi anonimat până la următoarea cântare sau repetiţie. De fapt, talentul şi gloria muzicienilor sunt direct dependente de instrumente. Muzica lor, la fel.

citeşte mai departe

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Highway to hell’s bells back in black ice (AC/DC la Budapesta)

01 Sâmbătă mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici concerte

≈ Scrie un comentariu

Etichete

AC DC, Angus Young, Budapesta, Concerte, Nicolae Covaci, Papp László Sportaréna, Phoenix

Deoarece se apropie concertul AC DC în România, vă fac poftă cu cronica pe care am scris-o după concertul de la Budapesta, din 2009.

Demisia premierului Gyurcsany a trecut neobservată în Budapesta, deoarece evenimentul major al începutului de săptămână a fost concertul AC/DC. Australienii au călcat ultima dată prin Ungaria în 1991, la Monsters of rock. De atunci a crescut o nouă generaţie de rockeri care ardea să-i vadă. În paralel, şi celor „bătrâni” le-a crescut dorul de revedere. Albumul nou vine după o pauză de 8 ani şi sună bine de tot.

La toate cele de mai sus se adaugă faptul că, din cauza anotimpului, concertul s-a ţinut în sală. Iar pentru AC/DC, Europa se termină la Budapesta. Deci, bilete mai puţine. Deci, public din 5 ţări. Deci, mulţi oameni pe afară cu panouri „I need a ticket„. Iată, pe scurt, motivele pentru care concertul din 23 martie 2009 se anunţa fierbinte.

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...

Dezamăgirea unui spectacol perfect

01 Sâmbătă mai 2010

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici teatru

≈ 2 comentarii

Etichete

2007, Benny Anderson, Bjorn Ulvaeus, Londra, Mamma Mia, Picadilly Circus, Prince of Wales, UK

„Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la teatru. Vă rugăm să vă închideţi telefoanele mobile. Vă reamintim că fotografiatul şi filmatul în timpul spectacolului sunt interzise. N-am vrea ca sensibilii noştri actori să fie deranjaţi în timpul magnificei lor reprezentaţii!”, spune cu ironie o voce de bărbat. Râdem şi ne conformăm. Unui astfel de anunţ neameninţător, ba chiar prietenesc, nu i te poţi opune. E 19:30 şi spectacolul începe. Sunt stupefiat! Aceeaşi oră e scrisă şi pe bilet! În sfârşit, punctualitate. „Deci se poate” îmi zic.

Un medley instrumental din cele mai cunoscute melodii ABBA ne introduce în atmosferă. Orchestra e sub scenă şi fiecare sunet e live. Conducătorul trupei dirijează şi cântă la orgă electronică în acelaşi timp. Oare cum se vor potrivi melodiile grupului ABBA într-o piesă în care e vorba despre o nuntă? Pe scurt: o viitoare mireasă care nu-şi cunoaşte tatăl, descoperă cu două luni înainte de eveniment jurnalul mamei. Din scrierile de acolo îşi dă seama că oricare din cei trei foşti iubiţi ai mamei ar putea să-i fie părinte. Aşa că le trimite invitaţii la nuntă în numele mamei sale. Începe o nebunie întreagă.

Cortina se ridică. O fată frumoasă, visând la măritiş, cântă singură pe scenă „I have a dream”. Uite că se potriveşte. Apar cei trei posibili taţi. Unul dintre ei e bogat şi ironizat pentru asta. „Money, money money” vine foarte bine. Un altul are o scenă aproape intimă cu mama fetei în care regretă că nu se cunosc mai bine, iar „Knowing me, knowing you” e ca turnată. Mama îşi aduce aminte de vremurile ei de glorie, cântă şi dansează împreună cu prietenele ei, îmbrăcată în haine strălucitoare şi aşa ajungem la „Dancing Queen”. Una dintre prietenele mamei îl curtează pe unul dintre posibilii taţi, el zice nu, iar ea îi zice „Take a chance on me”. Scriitura e perfectă.

E nevoie de talent şi inspiraţie ieşite din comun ca să potriveşti perfect 20 de melodii ABBA într-o piesă de teatru. Toate partiturile sunt rescrise şi cântate la fix. Pe ici-colo, cateva modificări de text pentru ca totul să fie mai spumos. Regia e făcută în zilele noastre, e modernă şi dinamică. Umorul e sănătos, firesc, bine calibrat. Scenografia e de o eficienţă incredibilă. Se schimbă succesiv 5 decoruri în doar câteva secunde, podeaua se ridică în unele zone, apar trepte, pomi artificiali pe fundal, luminile completează cu armonie fiecare scenă, din cer coboară lumini, luna e atât de seducătoare întât îţi vine s-o atingi…

Mă minunez încă o dată de geniul muzical al celor doi compozitori Bjorn Ulvaeus şi Benny Anderson şi le savurez a mia oară cântecele. Cu greu reuşesc să-mi revin din stupoare. Deci aşa trebuie să arate un spectacol! Sala cântă. Muzica e cea mai eficientă limbă globală. Suntem din toate părţile lumii, suntem de toate vârstele.

Sunt uluit, sunt încântat şi mi-e ciudă. Ciudă că n-o să mă pot bucura cu cei de acasă de o aşa minunăţie. Pentru că piesa se numeşte „Mamma Mia”, iar teatrul, mai elegant multe hoteluri în care am intrat, se numeşte Prince of Wales şi se găseşte în Londra, în Picadilly Circus.

(28 martie 2007)

Partajează asta:

  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
Apreciază Încarc...
Articole mai noi →
  • Vezi profilul luciancremeneanu pe Facebook
  • Vezi profilul @cremeneanu pe Twitter
  • Vezi profilul lucian-cremeneanu-22a97a82 pe LinkedIn

Introdu adresa de mail şi vei primi o notificare pentru conținut nou.

Alătură-te celorlalți 756 de abonați.

Citite recent:

  • Florin Iaru: "Prostia este motorul lumii!"
    Florin Iaru: "Prostia este motorul lumii!"
  • Ozzy, mult prea tare!
    Ozzy, mult prea tare!
  • Il Volo, a doua oară în Oradea (cronică de concert)
    Il Volo, a doua oară în Oradea (cronică de concert)
  • Ce este si ce nu este Richard al III-lea?
    Ce este si ce nu este Richard al III-lea?
  • Când te-am cunoscut, Cristina...
    Când te-am cunoscut, Cristina...

Categorii

  • Advertoriale (4)
  • Întâmplări (21)
  • Blog de dog, by Didi (13)
  • Cronici albume (5)
  • Cronici concerte (105)
  • Cronici filme (24)
  • Cronici spectacole (9)
  • Cronici teatru (61)
  • Călătorii (26)
  • Diverse (5)
  • Editoriale (21)
  • Editoriale 7 Seri (18)
  • Editoriale Bihoreanul (164)
  • Editoriale Jurnal Bihorean (8)
  • Foto (49)
  • Gânduri (8)
  • Guest posts (14)
  • Interviuri (10)
  • Lansări de carte (3)
  • Life in Bali (25)
  • Muzica (6)
  • Povești (17)
  • Prostii (33)
  • Teste, degustări, încercări (16)
  • Umanitare (1)
  • Welcome to My Paradise (3)

DJ Lulu Cremeneanu

DJ Lulu Cremeneanu
DJ Nunta DJ Party DJ Majorat DJ Banchet Sonorizare Oradea Bihor Cronici Muzicale Cronici Culturale Oradea Cronici Concerte Cronici Spectacole Bihor Jurnalist Independent

Perpetuum Comic Urzica

Perpetuum Comic Urzica

Ultimele comentarii

Avatarul lui Necunoscut21 de rubini – 21 de… la ”Dimineața care nu se va sfârș…
Avatarul lui Tarasca DaoTarasca Dao la Maşina timpului
Avatarul lui NecunoscutBlatist la Garbarek… la Este Djabe o trupă prea mare p…
Avatarul lui Lucian CremeneanuLucian Cremeneanu la Blatist la Garbarek
Avatarul lui MirelMirel la Blatist la Garbarek

Didi – blog de dog

Didi – blog de dog

Awa Rolls Jaluzele Oradea

Soluţii Web

cremeneanu.com

RSS Feed RSS - Articole

RSS Feed RSS - Comentarii

Case Apartamente Chirii Terenuri Oradea Bihor

Arhive

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Abonează-te Abonat
    • TEXTE, FAZE SI POVESTI
    • Alătură-te celorlalți 183 de abonați
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • TEXTE, FAZE SI POVESTI
    • Abonează-te Abonat
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară

Încarc comentariile...

    %d