Azi e ziua de naştere a lui Jimmy (Lazăr Ciupa, pe numele lui real), primul DJ al Beiuşului din toate punctele de vedere, cel de la care au învăţat meserie toţi cei care au urmat. Îi urez să fie sănătos şi să-şi menţină spiritul mereu viu. Îi dedic nu o melodie, cum ne dedica el nouă mai demult, ci un fragment din cartea mea, Welcome to my Paradise:

„Pe vremea când începeam să-mi petrec serile în oraş, Jimmy era în culmea gloriei. Angajat al Casei de Cultură, era organizatorul discotecilor la care  se aduna tot tineretul din oraş şi din împrejurimi. Jimmy era printre puţinii oameni care aveau puterea de a sparge cenuşiul vremurilor de dinainte de 1989. Odată ce intrai în discotecă, realitatea de afară amuţea şi te trezeai într-o altă lume, în care se putea respira iluzia libertăţii. Zeci de generaţii au crescut şi s-au format cu muzica lui. Pentru Beiuş, Jimmy a fost Cornel Chiriac, a fost Florian Pittiş, a fost festivalul de la Woodstock, a fost The Beatles, a fost Elvis.

Discoteca ţinută la Consiliul Popular era, pe vremea aceea, singura modalitate de entertainment din oraş. Pe timp de iarnă, dansul se ţinea în holul Consiliului. Încăperea rece şi seacă în timpul zilei, obişnuită cu activişti de partid şi funcţionari plictisiţi, se transforma seara într-un club cu lumini colorate şi muzică pe care nu o auzeai la radio. Vara, locul de dans se muta în curtea din spate a primăriei, un dreptunghi de beton mărginit de balustrade de ciment, dominat de un tei maiestuos ca un stejar. În perioada în care teiul înflorea, miresmele transformau locul într-o bucată de paradis. Toată suflarea tinerească din oraş era acolo. După ce, în timpul zilei, eram obligaţi să coabităm cu generaţii neînţelese care nu ne înţelegeau, în serile de discotecă eram doar noi de noi. Dacă lipseai într-o seară, înseamnă că erai fie plecat din oraş, fie bolnav la pat.

De când l-am văzut pe Jimmy prima dată la pupitru mi-am dorit să fac şi eu acelaşi lucru. Cum meseria asta se fură, am furat cât nu mi-a fost rusine. I-am stat în coastă seri la rândul, urmărindu-i mişcările, analizând fiecare melodie şi punând zeci de întrebări. Aşa am aflat din ce se compune sunetul, cum funcţionează un mixer, am învăţat cum se vorbeşte la microfon şi cum se menţine echilibrul unui program muzical. Când m-a lăsat prima dată să fac trecerea de la o melodie la alta, am apăsat butonul Play al magnetofonului Phillips şi, cu mâna tremurândă, am mixat la cântecul „Little russian”. Oamenii au urlat de bucurie şi s-au pus pe dans nebun. Din acel moment, soarta mea a fost pecetluită.”

Lucian Cremeneanu