Acum cîțiva ani, în mijlocul unei discuții cu prietenul Daika Attila, am realizat că nu prea am fost la concerte susținute de femei. Departe de a fi un act misogin, am pus faptul pe seama orientării mele spre concertele rock, unde doamnele nu prea aglomerează scena. Am încercat să încropesc la repezeală o listă scurtă cu cîntărețe pe care mi-aș dori să le văd live. Deși îi port un respect aparte, Olivia Newton-John nu s-a aflat pe lista mea care începea cu Tina Turner. Cu toate acestea, cînd i-am văzut afișele de concert răspîndite prin Perth, m-am înmuiat puțin și am început să zîmbesc cu nostalgie. Iar cînd, cu două zile înainte de concert, cineva a renunțat la bilet și m-a întrebat dacă îl vreau, am fost de-a dreptul fericit.

Deși pare greu de crezut, Olivia Newton-John, adolescenta zglobie din ”Grease”, are acum 64 de ani. În ciuda statutului de superstar, n-a avut o viață prea ușoară. A trebuit să înfrunte un divorț, o cruntă bătălie cu cancerul, o misterioasă dispariție pe mare a partenerului său și un diagnostic de anorexie al fiicei sale. După toate aceste încercări, Olivia a reușit, totuși, să-și păstreze fermecătorul zîmbet nealterat. Concertul de ieri, de la Burswood Theater din Perth, a fost nu doar o întîlnire cu o voce de legendă, cu o trupă de acompaniament excepțională și cu o orchestră simfonică de mare valoare, ci și o uriașă emisie de bucurie și recunoștință.

La finalul mini-recitalului pe care l-a ținut în deschidere, Jon English, un nume de legendă al rockului australian, a introdus-o pe Olivia Newton-John într-un mod cum rar se întîmplă între muzicieni: ”One of Australia’s living treasures!” 2.000 de oameni au primit-o cu aplauze și urale. Minunata doamnă a început cu două hituri din anii 70, ”Have you ever been mellow?” și ”A little more love”, după care le-a mișcat inimile celor din sală cu ”Sam”, cîntec scris de britanicul Hank Marvin, fostul chitarist al grupului The Shadows, care locuiește în Perth de vreo 25 de ani.

Apoi Olivia Newton-John și-a amintit că a avut ocazia să danseze cu Gene Kelly în filmul ”Xanadu” și că nu l-a călcat de prea multe ori pe picioare, după cum ne-a mărturisit cu umor. Melodia de titlu, înregistrată în original cu Electric Light Orchestra, a sunat impecabil, de astă dată cu The West Australian Symphony Orchestra în spate. Și tot la capitolul Remember, marea doamnă și-a amintit de începuturile ei muzicale, cînd era axată mai mult pe country. Un set de cinci piese, interpretate în variante scurte, a fost, în același timp, un tribut adus celor care i-au marcat destinul muzical. Setul a început cu melodia lui Bob Dylan ”If Not For You” (înregistrată și de George Harrison, a cărui zi de naștere era chiar în ziua concertului), a continuat cu ”Banks Of The Ohio” și s-a încheiat cu vesela și molipsitoarea ”If You Love Me Let Me Know”.

De aici încolo, recitalul a intrat într-o fază superioară, iar hiturile au început să curgă. O variantă slow a mega-succesului ”Physical” era cît pe ce să ne păcălească, dar după doar o strofă și un pic de refren, Olivia Newton-John a revenit la ritmul cunoscut al melodiei, provocînd primele interacțiuni din partea publicului. Ne-a liniștit imediat cu superba ”Send In The Clowns”, acompaniată doar de clape. O superbă baladă în care rafinamentul vocal al marii doamne a fost excepțional pus în evidență. Prin acest cîntec, artista i-a mulțumit lui Judy Collins pentru influența avută în formarea ei muzicală.

Am intrat mai apoi într-o zonă mai sensibilă. Olivia Newton-John nu s-a sfiit să pomenească despre lupta pe care a dus-o cu cancerul (a fost diagnosticată cu cancer la sîn în anii ’90). ”Dar am învins! Acum sunt bine, excelent, mă simt fantastic!” a spus în aplauzele sălii. ”Not Gonna Give In To It” este cîntecul cu care se trezea noaptea în cap, în timpul perioadei de recuperare. Un cîntec surprinzător prin tempo și sound, care m-a dus cu gîndul la Gloria Estefan.

După ce s-a vindecat, Olivia Newton-John a înregistrat un album numit ”Grace and Gratitude”, prin care și-a exprimat mulțumirea și recunoștința către Dumnezeu pentru puterea dată în timpul luptei cu boala. Cuvintele, muzica și feelingul cîntecului de titlu nu mai pot fi completate cu nimic. O demonstrație de eleganță și decență în relația cu divinitatea. Poate cel mai frumos cîntec de recunoștință pe care l-am auzit vreodată.

Ultima parte a concertului a fost mult mai vivace. A început cu un destul de ciudat dance medley, din care am recunoscut doar ”Hey Mickey”, ”I Think I Love You”, ”Daydream Believer” și ”Sugar Sugar”. Apoi a urmat unul dintre cele mai așteptate cîntece – ”You’re The One That I Want”. Momentul de respiro absolut necesar a fost ”Hopelessly Devoted To You”, un alt cîntec de primă mînă al Oliviei. Pentru ”Summer Nights”, audiența a fost împărțită în băieți și fete și a cîntat împreună cu artiștii exact ca în film.

Tot din filmul Grease a provenit și piesa de final, ”We Got Together”, la care toți adulții de pe scenă s-au purtat ca niște adolescenți zănatici. La bis, un singur cîntec. Dar ce cîntec! Balada ”I Honestly Love You” are o însemnătate aparte pentru Olivia. Este primul ei cîntec ajuns pe locul 1 în topul american. Se întîmpla în anul 1974. Cu acest cîntec a început ascensiunea unei tinere de 24 de ani care avea să cucerească planeta cu zîmbetul și vocea.

Am plecat de la concert într-o stare de nostalgie-melancolie-bucurie greu de povestit. M-a adus cu picioarele pe pămînt afișul unui concert. Astăzi, chiar în ziua în care plec din Australia, legendarul Ennio Morricone dirijează The Western Australian Youth Orchestra într-un concert excepțional din propriile creații. Concert sold-out, la fel ca majoritatea evenimentelor artistice de aici. Dar nu le poți avea pe toate.

Setlist

Have You Ever Been Mellow
A Little More Love
Sam
Xanadu
Magic
Suddenly
If Not For You
Let Me Be There
Banks of The Ohio
Please Mr. Please
If You Love Me Let Me Know
Physical
Send In The Clowns
Not Gonna Give In To It
Grace And Gratitude
Dance Medley
You’re The One That I Want
Hopelessly Devoted To You
Summer Nights
We Got Together

Bis

I Honestly Love You