Emeric Imre e un folkist aflat, poate pe nedrept, în linia a doua a folkului românesc. Lipsit de expunerea unor Şeicaru, Olăraşu sau Sterian, clujeanul a preferat confortul diviziei B, de unde a scris până acum 280 de cântece, după declaraţiile sale. Ceea ce îl deosebeşte însă de ceilalţi oameni cu chitare este dragostea sinceră de poezie. Pentru el poeţii sunt poeţi, nu textieri, iar poeziile sunt poezii, nu doar texte de cântece. Emerich Imre a făcut parte din „boema clujeană a anilor ’80”, un celebru grup de prieteni poeţi, scriitori şi muzicieni (printre care se afla şi poetul orădean Emil Neşiu). A fost făcut parte din Cenaclul Flacăra şi este unul dintre artiştii care au continuat colaborarea cu cenaclul după 1990.

Emeric Imre şi-a susţinut spectacolul „Nebunul de alb” sâmbătă, 20 aprilie, la Hotelul Ramada din Oradea. Concertul, pus la cale de promotorul independent Lucia Bochiş, a adunat aproximativ 80 de spectatori – fani şi prieteni ai artistului, simpli melomani sau oameni ieşiţi sâmbătă seara în oraş. Un public poate un pic cam zgomotos pentru un concert folk, dar per ansamblu, atmosfera a fost agreabilă. Cel mai grozav a fost că gazdele de la Hotel Ramada au reuşit separarea fumătorilor de nefumători, fără să afecteze în vreun fel audiţia sau vizibilitatea. Admirabil!

Pentru un om care se foloseşte doar de chitară şi voce şi care a compus atât de multe cântece, Emeric Imre are un repertoriu foarte vast, fără urme de monotonie muzicală. Între cele 27 de cântece pe care le-a interpretat sâmbătă seara s-au auzit cuvinte scrise de Ion Minulescu, Nikita Stănescu, George Topârceanu, Dorin Tudoran şi, fireşte, Adrian Păunescu, marea dragoste poetică a folkistului. N-au lipsit nici cântece pe versuri scrise de Emeric Imre însuşi – „Gara”, „Ramuri de lumină”, „Mult prea mult”, Dincolo”.

De mare succes s-au bucurat melodiile scrise şi lansate de artist în anii ’80, epoca de aur a folkului românesc, perioada în care s-au născut cele mai frumoase melodii ale genului. S-au amestecat bine cu cântecele mai recente din creaţia artistului. „Oraţie de nuntă”, „Sinuciderea lui Don Juan”, „Condamnare la toamnă”, „Iluzia unei insule” (diferită de versiunea lui Vali Sterian), „Plecare”, sau „Scrisoare supărată” au construit un mini-cenaclu de poezie şi muzică. Un cântec total aparte este cel în care artistul a combinat mai multe cuvinte din poeziile albe ale poetului clujean Florin Verdeş, rezultatul fiind o melodie fără titlu, dar cu mult şarm.

Ne-am şi distrat cu simpatica „Ilie de la sculărie”, poate cea mai amuzantă melodie din folkul românesc, cu care Emeric Imre a ajuns la TVR în anii ’90. Ca o confidenţă personală, „Ilie de la sculărie” este melodia pe care i-am propus-o ca imn de campanie candidatului Ilie Bolojan la alegerile din 2008 pentru Primăria Oradea. Dl Bolojan nu m-a ascultat şi, drept urmare, a câştigat alegerile.

Mai multe informaţii despre Emeric Imre aici.