Dan Puric colindă ţara pentru a-şi promova cea mai recentă carte, „Suflet Românesc”. Ca modalitate de prezentare a ales conferinţa. Practic, oamenii plătesc 30 de lei pentru a asista la o lansare de carte în prezenţa autorului. În escala de joi, 29 iunie, de la Oradea, Puric a adunat vreo 400 de entuziaşti la Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost orice, numai conferinţă nu. În DEX scrie că o conferinţă este „o expunere în public asupra unei teme din domeniul ştiinţei, artei, politicii etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a omagia”. Puric nu a informat, nu a instruit, ci doar s-a auto-omagiat.

Conferinţa „Suflet românesc” a început cu… o demonstraţie de arte marţiale chinezeşti, ţinută de clubul Gold Dragon. Puric a explicat legătura: avem nevoie să ne disciplinăm trupul pentru a ne disciplina sufletul şi mintea. Astfel a început o vorbire de o oră şi jumătate ca o shaorma cu de toate: Iisus cel bun şi Andrei Pleşu cel gras, Eliade cel genial şi Churchill cel alcoolic, Noica şi Guţă, Eminescu şi Adi Minune, Arsenie Boca şi şoferul unui autocar egiptean, Dumnezeu şi „vameşa aia umflată”, cu toţii s-au bulucit într-un discurs halucinant despre orice şi despre nimic.

Ca Mesia modern, Dan Puric înfierează tot ce este rău, găunos, bolnăvicios în societate, dar nu oferă niciodată soluţii. Cu mult sub Becali, care, măcar mai arunca cu bani în săraci, Puric este generos doar în cârcoteli şi miştouri, nu şi în mâini întinse sau idei luminate. Oricâte citate şi pilde ar oferi, nu dă impresia că se află categoric de partea bună a Forţei. Râde de graşi, de slabi, de cei înceţi, rosteşte cu mânie şi dispreţ „gunoaie”, „nenorociţi” şi „găinaţuri sociale”, uitând că aceştia au fost masa de manevră a idolului său principal, Iisus Hristos.

Dan Puric şi-a învăţat fiul că pe om l-a făcut Dumnezeu, dar unii care apar la TV se trag din maimuţă. Dacă ar fi preşedintele lumii, ar fi ca Neo, eliberatorul tuturor oamenilor din Matrix. Sare într-o clipă de la basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” la devalizarea Bancorex. Nu e tolerant cu homosexualii şi lesbienele, nu-i place nici UE. Spune că le-a urat la TV şefilor de state de la summitul UE să mănânce toţi Danone. Sau că a plecat spre Basarabia fără paşaport („Cum să am nevoie de paşaport ca să vizitez Basarabia?”). Emoţionant, nu? Poate spune orice, nimeni nu-l contrazice.

Rolul pe care şi-l asumă are însă o justificare: valorile s-au răsturnat, modelele s-au dus dracului, familia nu mai funcţionează, sufletele se mutilează, neamul e pe ducă. În acest vid apar mesianic noii apostoli, exponenţi ai binelui absolut. Compilând citate din cărţi necitite de către discipolii săi, Dan Puric le spune acestora cât de bolnavi sunt şi ce rău le face oculta internaţională. Dă citate ca Vadim, sare de la o idee la alta ca Piersic, spune bancuri ca un stand-up comediant şi evanghelizează ca un predicator charismatic. Dar mai face ceva: se mişcă pe scenă ca Dan Puric, artistul acela care m-a fascinat când l-am văzut prima dată şi pe care îmi e atât de dor să-l văd tăcând!

Lucian Cremeneanu