Anunţat pentru orele 18, concertul lui Aurel Tămaş, de vineri, de la Era Park, nu începuse nici la 18:30 când am intrat în generosul spaţiu de sub cupolă. Moderatorul tocmai anunţa că artistul este prins în trafic pe drumul Cluj – Oradea şi că mai întârzie vreo 20 de minute. Aşa că a trebuit să înfrunt un val de oameni care dădeau să iasă bolborosind nemulţumiţi şi considerând baliverne cele 20 de minute pomenite. Dar oamenii nu erau suficient de revoltaţi încât să plece acasă. S-au oprit afară, pentru un mititel şi o bere, la târgul agricol organizat pentru a şasea oară în parcarea complexul comercial.

Acolo am ajuns şi eu. Târg mic, dar simpatic. Pe lângă utilaje agricole nou-nouţe care străluceau în lumina soarelui, au existat şi câteva rânduri de comercianţi cu produse bio. Castraveţi pentru diabetici, roşii, vinete, miere… În spatele unor sticle de ţuică de pere şi gutui l-am descoperit pe celebrul Sandu de la Pericei, omul care de vreo trei ani încoace dă mâna cu Prinţul Charles, mare fan al produselor de la ţară. Copiii dădeau ture călare pe un ponei, adulţii se mai minunau privind nişte armăsari grozavi. Eu m-am extaziat doar în faţa unor produse de detoxifiere din seminţe de dovleac şi a unei marmelade de zmeură ca din poveşti.

Abia pe la 19:10 muzicienii din trupa de acompaniament a lui Aurel Tămaş au început să instaleze instrumentele. S-au mişcat eficient, astfel că 10 minute mai târziu au început o mini-repriză de încălzire cu două cântece instrumentale, unul fiind construit pe „Rapsodia Română” a lui Enescu. Probând uriaşa calitate a poporului român, răbdarea (care, uneori, funcţionează şi ca defect), publicul n-a zis nici pâs. Ba chiar a aplaudat cu bucurie şi căldură atunci când, la 19:30, Aurel Tămaş a apărut, în sfârşit, pe scenă. Doar campionul întârzierilor la concerte, Axl Rose, m-a făcut să aştept atât de mult atunci când i-am văzut pe Guns’n Roses, în 1992

„Lung îi drumul Clujului”, a oftat la început de speech artistul, parafrazându-şi una dintre melodii. Apoi s-a justificat: drumul era plin de români care se întorceau la muncă în Spania sau Italia. Români care, a continuat el, aduc atâţia bani în ţara noastră. Cu o asemenea scuză a mai luat o tură de aplauze de la cei peste 500 de spectatori, apoi a început cântarea. Aşa cum era de aşteptat, Tămaş a trecut în revistă ambele zone muzicale pe care le stăpâneşte cu succes – folclorul din Câmpia Transilvaniei şi cântecele de la graniţa dintre muzica uşoară şi cea de petrecere. După versurile „Să mă joc cu ţâţele, ca mâţa cu ghemele” s-a scuzat superb: „De acolo am crescut toţi”.

Interpretul a profitat de ocazie şi le-a pomenit pe bihorencele cu melodiile cărora a crescut şi pe care le respectă profund – Florica Bradu şi Florica Zaha. Apoi şi-a înşirat hiturile în progresie matematică, ducând auditoriul spre final cu siguranţa unui artist care stăpâneşte foarte bine scena. Chiar dacă nu face show, Aurel Tămaş le vorbeşte oamenilor pe limba lor, cald şi şugubăţ, lucrând pe exact acele vibraţii care stau la baza poporului şi a folclorului românesc.

Lucian Cremeneanu