Îmi găsisem într-o vreme o maseuză convenabilă. Nu foarte scumpă, nu foarte înaltă, ba chiar mică și durdulie. Ah, și cu simțul umorului. Relația noastră nu a durat mult. Trei lucruri ne-au despărțit:

Primul: Masa nu avea suport pentru cap și îl țineam într-o parte. În loc să mă relaxez, plecam cu mușchii gâtului înțepeniți.

Al doilea: Maseuza răspundea adesea la telefon în timp ce mă frământa.

Al treilea: Într-zi, o nană a bătut la geam. „Doamnă, nu cumpărați brânză?” Am asistat la tranzacție în chiloți, plin de ulei, pe jumătate masat, pe jumătate stupefiat. Atunci ne-am văzut ultima dată.

Lucian Cremeneanu