Pentru o seară Oradea a fost capitala muzicală a României. Nu, nu e frustrare de provincial, nici un şablon jurnalistic învechit. Pur şi simplu a fost! Concertul despre care s-a vorbit atât de mult în ultimul timp a magnetizat atenţia melomanilor din toată ţara. Unii dintre ei s-au urcat în trenuri sau maşini şi au venit din Suceava, Timişoara, Cluj, Braşov, Bucureşti sau Arad să vadă cu ochii lor dacă zvonul e adevărat. Căci ştirea că Dan Andrei Aldea va cânta din nou în România, deşi confirmată pe mai multe canale oficiale, a fost privită tot ca un zvon, atât de incredibilă părea. Şi a fost adevărată.

Dan Andrei Aldea a avut foarte multe concerte la viaţa sa. Dar niciunul nu cred că a fost atât de încărcat de emoţie, de presiune şi aşteptare ca cel de miercuri, 8 octombrie, din Toamna Orădeană. Primul lui concert în România după 33 de ani! După o prezentare succintă printr-un text-omagiu, excelent meşteşugit de omul de radio Liviu Balint, însoţit de fotografii vechi şi noi montate pe o bucată din Dvorak, Dan Andrei Aldea a intrat tiptil pe scenă, iar când luminile s-au aprins, a rămas mască: o sală întreagă îl aplauda şi îl ovaţiona în picioare. Aplauze în picioare încă înainte de începutul concertului! Când aţi văzut aşa ceva ultima dată?

Vizibil copleşit de reacţia spectatorilor şi emoţionat ca un şcolar la prima serbare, artistul de 64 de ani a apucat două block flute şi a dat tonul piesei-etichetă „Om Bun”. Printr-un aer mai dens ca de obicei, vocea lui Dan Andrei Aldea se auzea din nou în România. A continuat cu delicata „Din Nou Acasă”, unde fluierele au fost înlocuite de două claviaturi, din care s-a auzit unul dintre cele mai grozave solouri de sintetizator făcute pe aceste meleaguri. „Nu sunt un bun orator. Nici un chitarist care să facă concerte de unul singur. Toate cântecele mele sunt scrise pentru a fi cântate de o formaţie”, s-a justificat Aldea, înainte să treacă, cu ajutorul unor negative, prin creaţia câtorva muzicieni care l-au influenţat.

Primul a fost Jimi Hendrix („Hey Joe” şi „Red House”). A continuat cu Peter Green & Fleetwood Mac, de la care chitaristul a preluat (pe filiera Santana) „Black Magic Woman”, apoi a intrat puţin în zona country cu un cântec de Vince Gill. Marele compozitor, dar, înainte de toate, uriaşul chitarist Dan Andrei Aldea a continuat cu Eagles (Hotel California), Lynyrd Skynyrd (Sweet Home Alabama), Eric Clapton (Lay Down Sally) şi Creedence Creedence Revival (Bad Moon Rising). Un recital de genul „ăsta sunt, asta am făcut”, un program de pub, surprinzător pentru mulţi dintre cei din sală, care se aşteptau la mai multe piese din creaţia personală. Dar chiar dacă Dan Andrei Aldea ar fi ales să cânte psalmi sau pricesne, reacţia de bucurie a publicului că îl vede în carne şi oase ar fi fost aceeaşi.

Aldea a revenit la ale lui cu „Brad Bătrân” şi apoi a chemat Pasărea Colibri pentru a cânta împreună „Cântecul Bufonului”. A fost un moment de mare încărcătură emotivă, un fel de predare a ştafetei pentru continuarea concertului, în care bucuria de a fi pe aceeaşi scenă era atât de vizibilă pe faţa tuturor. Ar fi fost momentul ideal ca Aldea să se retragă, dar, brusc, a pus mâna pe chitară şi cu elan adolescentin a zis: „Hai să mai facem una!” Şi aşa ne-am ales cu „Smoke on the Water” (Deep Purple), pe care membrii Colibri au trebuit s-o improvizeze din mers într-un jam session la care nu cred că se aşteptau.

L-am vizitat în culise pe Dan Andrei Aldea la câteva minute după ce a coborât de pe scenă. În depărtare, Pasărea Colibri continua spectacolul. Artistul era transpirat şi obosit, dar eliberat de presiunea ultimelor săptămâni. Nu cred că exagerez dacă spun că era fericit. Cineva tocmai îi cerea un autograf. „Maestre, mă numesc Dan (Manciulea, n.a.) sunt câştigătorul din anul 1994 al festivalului ‘Om Bun’ şi am venit special la Oradea să vă cunosc. Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi!” „Sunt extrem de recunoscător şi onorat că aţi venit din toată ţara. Ştiu ce înseamnă asta, ştiu că nu e uşor”, a replicat cu voce tremurată artistul.

Apoi, în timp ce-şi ştergea fruntea de sudoare, cel care le cântă de atâta amar de vreme străinilor a şoptit o propoziţie mişcătoare, un fel de chintesenţă a întregii întâmplări din acea seară: „A fost primul concert pentru oamenii mei”. Bine aţi venit acasă, maestre!

Lucian Cremeneanu

Mai multe fotografii de la concert, aici.