O fată din Bucureşti, atinsă de „boala bolilor fără scăpare”, trebuia să primească din partea unei prietene comune o carte scrisă de mine cândva.

• Spune-mi câteva cuvinte pe care să i le scriu din partea ta, mi-a propus prietena.

• Le voi scrie pe o hârtie şi o pui tu în carte. Ţi-o trimit prin poştă.

• Minunat!

I-am scris luptătoarei câteva rânduri de încurajare. Dar scrisoarea nu a ajuns niciodată! Niciodată!

Acum câteva săptămâni domniţa s-a stins neîmbătrânită, neîmplinită, neînţeleasă. Universul a aranjat să nu primească cartea, ştiind, probabil, că nu e timp s-o termine. Adio, Irină necunoscută!

Lucian Cremeneanu