S-au oprit lângă mine şi au început să danseze. El înfierbântat, ea provocatoare. Poşetuţa ei burduhănoasă, ce îi spânzura de umăr cu un lanţ aurit, mă izbea la fiecare mişcare a şoldurilor. Poc, poc, poc!

I-am aruncat o privire. „Sorry”, a ridicat din sprâncene. În stânga îi aveam pe ei doi, în dreapta, tejgheaua pub-ului, în spate, peretele, iar în faţă, alţi muşterii, plus tipul cu care discutam. Unde naiba să mă fi tras? Poc, poc în continuare!

M-am oferit să i-o ţin eu. N-a vrut. Mai bine. Cum ar fi arătat doi bărbaţi discutând, din care unul cu poşetă?

Lucian Cremeneanu