Întotdeauna ne ascundem de ceva, de cineva. Băietanul, care se căţărase într-un pom împreună cu prietenul lui, se pregătea să se ascundă de bunica. Când a auzit-o apropiindu-se, a sărit jos şi a rupt-o la fugă:

• Spune-i că nu ştii unde sunt, i-a strigat prietenului rămas pe o creangă.

Dar femeia l-a văzut.

• Hai încoace!

• Mai vreau să stau, strigă din depărtări.

• Vino! Te aşteaptă mami să mergeţi!

• Unde să mergem?

• Acasă.

• Acasă la ea?

Acasă la mama, acasă la tata, acasă la buni…

Of!

Ar trebui să fie, simplu: la noi acasă.

Lucian Cremeneanu