Da, am fost la concertul lui Fuego! Voiam să văd cât e adevăr şi cât mitologie din imaginea pe care omul şi-a creat-o pe scenele şi televiziunile ţării. Nu-mi pare rău. Când ai ocazia să faci o excursie într-un univers paralel la prețul de doar 40 de lei? Artistul care a înregistrat 26 de albume (latino, pop, folclor, romanţe, etno, colinde) şi care arată la fel pe toate coperţile acestora, a lansat marţi, 9 decembrie, un nou album cu cântece de iarnă.

Cum se îmbracă Fuego am aflat înainte să ajung în sală, când un ins a trecut pe lângă mine cu o husă de costum pe care scria Fuego’s Style. Deci, Fuego se îmbracă în stilul Fuego. Mi s-a părut mai degrabă o versiune mai colorată şi mai eclatantă a lui Kim Jong-un. Pe scenă, un banner al sponsorului: „Artrohelp. O nouă viziune în articulaţii”. Mai limpede targetare a publicului nici că se putea. Şi, totuşi, în sală nu se aflau doar vârstnici. Pot jura că au fost cam toate vârstele, semn că auditoriul artistului nu se selectează după anii din buletin.

Fuego a evoluat în lumina unui reflector care îi ţinea pe ceilalţi instrumentişti (vioară, clape, tobe, chitară) în semiobscuritate. La fel şi pe cei doi vocalişti de backing, care, ciudat, erau şi dansatori. De fapt erau dansatori deghizaţi în vocalişti, căci de auzit nu i-am auzit deloc, o să vedeţi mai încolo din ce cauză. Cu răvăşitorul „Astă seară ‘oi colinda şi lumea m-o aplauda” Fuego a setat nivelul artistic al versurilor pentru toată seara. Turdeanul pare să fi câştigat de mai multe ori Olimpiada Naţională de Rime Previzibile, cu versuri adresate oamenilor care n-au mai auzit o poezie din vremea grădiniţei.

Mecanismul e simplu: se amestecă într-un bol cuvintele cheie care îi fac pe români să vibreze, se pun la rimat în toate combinaţiile matematice posibile, după care se stropesc cu un pic de lămâie anti-greaţă. Aşa s-a ajuns la capodopere gen „Anul a trecut firesc peste neamul românesc”, „Iarna mea şi iarna ta ne aduce în braţe iubirea”, „De ce oare, tată bun, n-am venit cu Moş Crăciun?” sau „Leru-i ler şi leru-i ler, şi pe pământ, şi în cer”.

Aproape 400 de oameni i-au sorbit fiecare cuvânt şi l-au aplaudat cu foc. Nu le-a păsat, ori nu şi-au dat seama, că artistul lor preferat făcea playback cu neruşinare de politician în campanie! Şi el şi colegii de scenă, exceptând câteva melodii cântate live alături de chitarist. Ca să verific m-am apropiat de sunetist. Relaxat ca un spectator, omul stătea cu mâinile în sân în faţa unui mixer de 24 de canale, din care vreo 21 erau pe „mute”! Lângă el, altul avea un job clar: să dea play CD-ului. Când în sală au intrat doi poliţişti, mi-am zis că au venit să-l aresteze pe Fuego pentru playback! Nici vorbă. Au mâncat un corn şi au plecat.

Fuego cântă despre dragostea de toate felurile, despre iubirea de neam şi ţară, despre măicuţă şi tăicuţă, despre mirosul de cozonac sau bradul de Crăciun, despre tot ce poate înmuia inimi care tânjesc după iubire. Pentru că, în ciuda schimbului nesfârşit de iubire între el şi public, geneza acestei împreunări pare să fie tocmai lipsa acută de iubire.

Am cedat definitiv la versul „Mi-e dor de tatăl meu Iisus”. Înţeleg dragostea unora pentru personaj, dar să te consideri nepotul lui Dumnezeu mi se pare patologie curată. Am plecat de la concert ameţit, ca dintr-o cofetărie unde cineva mi-a băgat pe gât toate prăjiturile din galantar, deşi eu eram sătul după prima. Ah, şi cu un gând: în lume e prea puţin Crăciun faţă de cât poate cânta Fuego!

Sărbători fericite!

Lucian Cremeneanu