Marul

Într-o zi de decembrie inundată de soare, cu azuriu uniform dintr-o parte în alta a cerului, venea pe trotuar. O rochie lungă, maronie, părul despletit şi un coşuleţ atârnat de braţul stâng. De acolo a scos un măr superb, roş-gălbui. Mi l-a întins:

  • Azi se împlinesc 16 ani de când a murit.

Îi cunoscusem cu câteva luni înainte de marea nedreptate. Era atât de multă dragoste între ei, încât nu s-a terminat nici acum. Şi nici vreodată.

Dispariţia de atunci mi-a adus un măr într-o zi de iarnă. O tragedie a produs un miracol…

Cum aş putea să-l mănânc?

Lucian Cremeneanu