paper

Albe, imaculate şi perfecte, cele 500 de coli identice îşi aşteptau soarta. Una murea de curiozitate. Speranţe, temeri, vise.

Eu ce-o să fiu? O scrisoare? Voi şti secrete. Un desen? Voi fi frumoasă. O ciornă? Brrr, ce viaţă scurtă! Un avion de hârtie? Daaa, voi zbura, în sfârşit!”

Treptat, se despărţiră. Una ajunse într-o ţară îndepărtată, alta la gunoi, una se făcu scrum, alta, franjuri.

În ziua aceea, străbătu imprimanta ca gândul. Curând, ajunse pe un birou, cu vestea unei demisii. „Se putea şi mai rău”, oftă, înainte ca dulapul metalic s-o înghită, ca un monstru nemilos, pentru totdeauna.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri