Ultima oară când am întâlnit-o suferea obosită şi resemnată pe un pat de spital adus acasă. I-am dus o cutie cu bomboane. Când drumul e aproape de final nu mai există interdicţii. Era soare.

„Arătaţi bine”, am complimentat-o. „Da, cu degetul”, mi-a şoptit cu arătătorul întins şi cu simţul umorului viu. Fiica ei i-a arătat bomboanele ca unui copil, cu bucurie: „Uite ce ai primit, mama mea dragă!”

La slujba de rămas bun n-am dus nici flori, nici coroană. Doar o cutie cu bomboane, să ne îndulcim amintirile. Am dat de uşa ferecată a unei capele îngheţate. Întârziasem. Ploua.

Lucian Cremeneanu