În dimineața plecării la Semlac ne-a picat fisa: ”Să luăm mingea de fotbal, poate prindem un autograf de la Duckadam!”

După masa de prânz, gazdele ne-au explicat unde stă. Am lăsat mașina lângă un drumeag, apoi am luat-o pe jos, pe malul Mureșului.

Am sunat la poartă. De departe, din casă, s-a apropiat soția. ”Vrem să-l vedem pe Duckadam.” ”Vă cunoaște?” ”Nu.” L-a chemat.

Pe măsură ce uriașul se apropia, uitam toate întrebările. Îl deranjasem de la siestă, dar ne-a zâmbit. De emoție, nu mai țin minte ce-am vorbit. Întorși la mașină, mingea ne aștepta cuminte în portbagaj. O uitasem.

Lucian Cremeneanu