DJ Lulu Cremeneanu [DJ mobil Oradea]

DJ Lulu Cremeneanu

DJ Lulu Cremeneanu [foto Longplay.ro http://www.longplay.ro/]

Marea iubire a vieţii mele este muzica. Mi-a oferit cele mai frumoase trăiri, mi-a adus cele mai mari bucurii. În 6 august 2013 s-au împlinit 25 ani de la prima petrecere la care am fost DJ. Chiar şi după atâta timp, am emoţii la fiecare eveniment. În opinia mea, este esenţial.
Ce vă ofer:
  • program muzical adaptat fiecărei petreceri în parte;
  • flexibilitate în selectarea melodiilor;
  • deschidere la sugestiile din partea organizatorilor şi a invitaţilor;
  • instalaţie de sonorizare optimizată pentru fiecare spaţiu în parte;
  • instalaţie de lumini pentru ringul de dans;
  • prezentare MC (la cerere şi în limba engleză);
  • karaoke (peste 10.000 de cântece).
Principiile unui program muzical optim:
  • socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg – un program muzical ideal se construieşte la faţa locului, în faţa invitaţilor. Ei îmi arată cel mai bine ce le place şi ce îşi doresc;
  • muzică-muzică, dar să mai şi vorbim – e foarte important ca muzica să se audă bine în ring, iar la masă invitaţii să poată discuta. O petrecere la care oaspeţii nu pot comunica este un fiasco;
  • un program echilibrat, succes garantat – nimic prea puţin, nimic în exces. Arta de a face un program muzical pentru o nuntă stă în capacitatea de a amesteca diverse genuri muzicale, din perioade diferite, făra a face un ghiveci;
  • nu poţi mulţumi pe toată lumea – teoretic este adevărat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerc. Dacă fiecare invitat îşi găseşte în programul meu muzical măcar o singură melodie preferată, eu sunt fericit;
  • nunta nu e discotecă – cu toate acestea, noutăţile de ultimă oră pot aduce publicul pe ring. Totul, însă, cu măsură. ©
DJ Lulu Cremeneanu
ENGLISH VERSION
Music is the greatest love of my life. It has offered me the most beautiful experiences; it has brought me the greatest joys. On August 6, 2013 it had been 25 years since I was a DJ at a wedding for the first time. Even after such a long time, I still have butterflies in my stomach during each and every event. In my opinion, this is vital.
Here are the principles of an optimum music program:
  • an ideal music program should be built on the spot, in front of the guests. They are the ones who show me best what they like and what they want;
  • music, alright, but let’s do some talking too – one of my greatest concerns is that music should be heard well on the dance floor, and people sitting at tables should also be able to talk. A party at which people can’t communicate is a fiasco;
  • a balanced program is a guarantee of success – nothing should be too little, nothing should be too much. The art of making a wedding music program consists of the ability to play various music genres, from different periods, without giving the impression that you have created a hotchpotch;
  • you can’t please everybody – in theory, this is true, but this doesn’t mean I shouldn’t try. If every guest finds at least one favourite song in my music program, I’m happy;
  • a wedding is not a disco party – yet, the latest hits can bring the people on the dancefloor. Everything in moderation. ©

17 comentarii la „DJ Lulu Cremeneanu [DJ mobil Oradea]”

  1. te vreau la nunta mea!!!

    Apreciază

  2. Apucă-te şi economiseşte!

    Apreciază

  3. Dobrescu a spus:

    Salut,
    as dori sa stiu daca ai putea fi „Dj mobil” in data de 26 august,a.c.(cade joia),la o petrecere de logodna la Land of Camelot,cu cca 50 persoane si cat ar costa
    Multumesc

    Apreciat de 1 persoană

  4. Andrei Varga a spus:

    Lulu,unul dintre foarte putinii dj din Oradea la care placerea si dorinta de-a distra oamenii in momentele importante din viata lor este mult mai mare decat toate recompensele materiale.Este singurul dj din urbea noastra care si-a ajutat colegii de breasla,fara nici un interes obscur.
    Felicitari Lulu!

    Apreciază

  5. Mulţumesc, Andrei!

    Apreciază

  6. Morar Cristian a spus:

    Salut, as-i dori un pret pt o nunta de circa 150 pers. in 10 .05. 2014 la Ciuperca, si daca poti sa-mi faci un pachet muzica + Lumini+ fum etc. ms astept raspuns pe mail!

    Apreciază

  7. ignat adriana a spus:

    Cum am putea lua legatura?ar fi vorba de o nunta de 100 persoane 9 august.

    Apreciază

  8. Salut, as dori sa stiu pentru ce suma participi la un eveniment (nunta) pentru data de 17.08.2014

    Apreciază

  9. Pop Natalia a spus:

    Buna. Am majorat la sf lunii iunie, cu cca. 30 de persoane. As dori sa te intreb cat m-ar costa o acompaniere cu muzica ?

    Apreciază

  10. Buna, Natalia. Trimite-mi un mail la lucian@cremeneanu.ro. Multumesc.

    Apreciază

  11. mirel ilas a spus:

    Se

    Mirel Ilas sunt,

    esti liber pe 13 sept pt un botez la Nevis ?

    da-mi un mesaj cu nr tau de tel la 0752210492

    merci

    Apreciază

  12. Ada Ion a spus:

    Buna ziua.
    M-ar interesa sonorizarea la o nunta (150 pers.) anul viitor, pe data de 25 Iulie. A-ti fi disponibil?
    Daca da, va rog sa-mi lasati un mesaj la adresa de mail sa discutam o oferta de pret.
    Multumesc.

    Apreciază

  13. Lulu, vreau sa iti multumesc pentru atmosfera de la nunta mea, la care si tu ai constribuit. Se implinesc deja 7 ani in 8 noiembrie 2015 de la nunta pe care si tu ai facut sa fie de vis. Poate nu-ti mai amintesti…era in 2008 la Restaurant „Unirea” Diana si Cristi. Iti multumesc din suflet!

    Apreciază

  14. Pretul pt un majorat?

    Apreciază

Lasă un răspuns către Lucian Cremeneanu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.