Concertul Il Volo a fost precedat de cea mai lungă coadă din istoria post-decembristă a Oradiei. Din motive pe care nu le cunosc, firma organizatoare (bulgărească) a luat decizia ca accesul în Oradea Arena să se facă printr-o singură intrare, din lateralul sălii, aflată la nivelul podelei. Din fericire, coada s-a mișcat repede, din nefericire, temperatura exterioară era neprietenoasă.

În lipsa unei poziții oficiale din partea organizatorilor, bănuiesc doar că decizia are legătură cu sistemul de scanare a biletelor si costurile pentru controlul accesului. Firma de P.R., românească, de-a noastră, mi-a dat răspunsuri atât de imbecile la întrebările pe care le-am trimis azi-dimineață încât nici nu merită să le menționez.

Cu un pic de comunicare, în sală se putea face treabă mai bună. Spre exemplu, la final, se putea anunța că se poate ieși prin mai multe locuri, astfel, cei care au avut locuri în fața scenei n-ar fi trebuit să se înghesuie pentru a ieși pe unde s-a intrat. Probabil că organizatorii nu cunoșteau prea bine geografia locului.

Cu ora 19:30 trecută pe bilet, concertul a început la 20:00, așa cum cred că era gândit de la bun început, după mai multe semne de nerăbdare (aplauze civilizate) din partea publicului, o parte din el sictirit deja de statul la coadă. Dar în clipa în care s-au auzit primele acorduri muzicale, toată atmosfera s-a schimbat brusc, iar sărbătoarea muzicii a început.

Cu un repertoriu dominat de preluări din repertoriul altor artiști, Il Volo și-a purtat auditoriul într-o călătorie muzicală eclectică, construită pe repere din zone diverse dar populare, cunoscute publicului – operă (Verdi, Puccini), musical (A. L. Webber), folk (Leonard Cohen), pop (Barbra Streisand, ABBA) și chiar rock (Queen, Beatles). Bineînțeles că și bazinul nesfârșit de canțonete italiene a fost o sursă pentru setlist.

Cei trei muzicieni, Gianluca Ginoble, Piero Barone și Ignazio Boschetto, care combină armonios talentul muzical, vocile minunate și frumusețea masculină, au provocat suspine prelungi mai ales în nucleul fundamentalist de spectatoare aflate în primele rânduri. Pe tot parcursul concertului, cei trei au primit necontenit trandafiri și cadouri din partea celor mai înfocate fane, adeseori trebuind chiar să-și întrerupă discursurile dintre melodii pentru asta.

Un moment aparte și foarte gustat de public a fost urcarea pe scenă a unui copil de câțiva anișori pe care muzicienii l-au provocat la interpretarea refrenului ”Capolavoro”. Micuțul Luca s-a descurcat mai mult decât onorabil și probabil că întâmplarea de aseară îi va modela destinul, ceea ce îi doresc din suflet.

Așa cum mă așteptam, reorchestrările cântecelor au fost executate cu maximă eleganță și talent artistic. Conducerea muzicală bicefală (pe de-o parte dirijorul Vladimir Agachi, de cealaltă pianistul și directorul artistic al concertului Gianpiero Grani) a funcționat în armonie totală. Printre muzicienii din Young Famous Orchestra din Cluj am descoperit cu mândrie locală și câțiva instrumentiști de la Filarmonica Oradea.

Sunetul în zona în care am stat eu a fost excelent, sper că și ceilalți spectatori au avut experiențe similare. O notă de 10 am acordat și show-ului de lumini pentru bun gust și eleganță. Publicul a fost minunat, încântat de eveniment și foarte generos cu aplauzele. Pentru două ore și 10 minute realitatea a amuțit și toată lumea a vibrat la unison.

Concertul nu s-a desfășurat cu casa închisă (după estimările mele s-au vândut cam 75% din numărul total de bilete), dar luând în considerare prețurile mărișoare (250 – 500 lei) și faptul că Il Volo a mai fost în Oradea în urmă doar cu 2 ani, evenimentul poate fi considerat lejer o reușită.

Lucian Cremeneanu