Etichete

, , , , , , , ,

Așa de repede a dispărut vara din peisaj de zici că a fost furată. A plecat brusc și tot la fel de brusc, aproape în același timp, a venit Jan Garbarek pentru un recital în centrul Oradiei.

După ce, mulți ani, am călătorit sute și chiar mii de kilometri pentru un concert, aseară, am ieșit din casă, m-am urcat pe bicicletă, am pedalat 5 minute și l-am văzut live pe unul dintre cei mai mari muzicieni de jazz contemporani. Ireal! Nu cred că am fost singurul care a simțit asta.

A fost ultima seară a Festivalului European Music Open 2021. Concertul s-a ținut în Piața Unirii, în aer liber, în ultima seară de august, o seară cu iz de octombrie târziu. A fost rece, dar ce bine că nu a plouat!

Nu mi-am cumpărat bilet din mai multe motive. Primul, și cel mai important, este că sunt foarte strict cu mine în ce privește mersul la concerte. Nu merg decât la artiști pe care îi cunosc bine, îi ascult de mulți ani și le știu toată (sau aproape toată) discografia.

Cu jazz-ul am o relație de profund respect, de continuă apropiere, dar sunt departe de a mă considera un ascultător avizat. Am hotărât astfel că nu merit să-mi iau bilet și am hotărât să le las locul celor cu cunoștințe mai ample în domeniu.

Din nefericire, pe lângă scaunul lăsat liber de mine au mai fost și altele. Prea multe, chiar. Nu știu dacă și ceilalți absenți au fost la fel de drastici cu ei înșiși precum subsemnatul ori au gândit mai pragmatic – ”concertul e în centru, în aer liber, se aude și de la terasele din jur, nu-i musai să dăm bani pe bilet”.

De la o astfel de terasă am făcut și eu blatul la concert, înconjurat atât de melomani, cât și de simpli trecători, care nu înțelegeau amploarea artistică a întâmplării de pe scenă. Aproape de masă, un gărduleț metalic despărțea două lumi – una a publicului responsabil, respectuos și cuminte, cealaltă a blatiștilor, a băutorilor de bere și a șușoșitorilor.

Un lătrat sporadic de câine sau o sirenă de ambulanță au deranjat prea puțin întâmplarea artistică. Ambulanța a spart, totuși, magia unui moment în care percuționistul indian Trilok Gurtu făcea vrăji într-un minunat moment solo. Dar, hei, era în joc viața unui om!

Cântarea a fost de mare clasă, impresionantă de la cap la coadă, sonorizarea excelentă, iar luminile exact așa cum trebuiau să fie la un astfel de recital – statice, elegante, neîncărcate cromatic. Aplauze suplimentare pentru orădenii de la TopSound. Înainte de concert nu s-a dat deloc muzică de încălzire, cred că a fost decizia staff-ului artistului și a fost foarte corectă.

Într-o altfel de incintă, o sală de concert, spre exemplu, cred că s-ar fi vândut toate biletele și, astfel, Oradea ar fi făcut sală plină pentru prima dată la un concert jazz. Căci orașul nostru nu este într-o prea mare prietenie cu jazz-ul. Concertele Mezzoforte sau Djabe din trecut sunt mărturie. Să sperăm că suntem pe drumul cel bun.

Am făcut blatul la Jan Garbarek și n-am făcut bine. Mi-e cam rușine. Nu așa se susține un mare efort cultural și financiar local. Să mă ierte organizatorii, care au cheltuit enorm pentru a aduce în Oradea un astfel de artist. Promit să nu mai fac!

Lucian Cremeneanu