N-aș fi zis nimic public despre filmul ăsta. La fel cum bunul renume al unei femei depinde de tăcerea multor bărbați, și reputația unui film poate depinde de tăcerea unor spectatori. Dar ceea ce am auzit din gura regizorului, imediat după proiecția de la Cinema Palace din Oradea, aproape că m-a scos din sărite.

”Acesta nu este un film pentru critici. Am spus mereu că criticii de film sunt cei mai penibili spectatori – ei văd întotdeauna alt film, altceva decât a vrut autorul să exprime. Nu este nici pentru spectatorii obișnuiți de filme comerciale, cei care merg la cinema. Acesta este un film de autor”, a glăsuit regizorul. A mai zis și ceva legat de ”film de artă”, dar nu-mi amintesc exact fraza.

1. Dacă nu e nici pentru critici, nici pentru spectatorii de filme comerciale, atunci pentru cine este? Pentru enoriași, pentru cei care ascultă cu ochii plecați slujba, fără să cuteze să judece sau să critice? În lumea filmului lucrurile nu stau ca la biserică. Ca regizor, nu e sănătos să adopți atitudinea de preot, al cărui discurs nu este niciodată supus criticii și dezbaterii publice. Porunca ”Ține-ți gura, crede și nu cerceta!” nu funcționează în cinematograf.
2. Dar ce ne facem cu cinefilii în cazul acesta? Probabil că și ei vor merge să vadă filmul, dar ei au anumite standarde și așteptări. Aceștia au voie să comenteze? Sau trebuie să fie cuminți la filmul regizorului Ciprian Mega precum enoriașii părintelui Ciprian Mega? Declarația sa arată că nu este deschis nici criticii de specialitate, nici cronicii de nespecialitate (cum este aceasta).
3. În ciuda declarației părintelui filmului, ”21 de rubini” este un film ultra-comercial, la mare distanță de entuziasmantul ”Dimineața care nu se va sfârși”. Iar faptul că este comercial nu este un accident, e clar că așa a fost gândit de la bun început (vezi distribuția, vezi campania de promovare, vezi poveștile din film, vezi anumite scene și imagini-cârlig). Încă un motiv să nu înțeleg declarația regizorului.
4. Filmul poate fi ușor încadrat în categoria șușă, lucru vizibil încă de pe afiș – o înșiruire de chipuri de actori, majoritatea locomotivele de imagine ale filmului, plus eterna Loredana. O imagine care îmi amintește de spectacolele-șușă organizate la Sala Palatului și în țară în anii 90-2000, în care pe scenă urcau maxim jumătate din cei de pe afiș (din cauză că ceilalți nu știau că le apar numele acolo).
5. Filmul are 2 ore și jumătate nu pentru că erau necesare 150 de minute, ci din cauză că la montaj s-a dormit cu foarfeca în mână. Scene inutile, scene lungite inexplicabil (vezi petrecerea de la cabană, care, după volumul de informație transmis, n-ar fi trebuit să depășească 90 de secunde). Timpul pierdut acolo ar fi putut fi exploatat pentru a dezvolta mai bine poveștile secundare și a le intercala cât mai armonios. Dar când te atașezi prea mult de produsul tău artistic, devii prea indulgent față de el. (Îmi amintesc o fază povestită de James Cameron din timpul montajului la ”Titanic”: ”Vedeți scena asta? A costat 1 milion de dolari!” Și harșt-harșt, a tăiat-o.)
6. Scenariul și-a dorit prea multe. Pe lângă filonul principal foarte bine scris (povestea procuroarei și, în conexiune, a familiei și a fratelui mai mic), părintele-regizor-scenarist s-a legat și de corupția din România, de jocurile politice internaționale, de corupția din biserică, plus meciurile personale pe care le are cu instituția din urmă. Prea multe câmpuri de luptă simultane pentru a putea fi gestionate corect. Știm din istorie că și cei mai mari strategi și conducători de oști au pierdut când au deschis prea multe fronturi deodată.
7. Inutilitatea răsunătoare a personajului jucat de Mickey Rourke contrazice încă o dată și foarte vehement declarația că filmul nu se adresează zonei comerciale. (Știți, pe piscurile cu aer rarefiat unde trăiesc regizorii români, comercialul este ”Câh!” și ”Bleah!”, după care se plâng că publicul românesc nu se înghesuie să le vadă filmele.) Prezența americanului în distribuție are strict rol de vehicul de promovare, altfel, personajul putea lipsi cu desăvârșire fără să afecteze produsul final. Sau măcar puteau să-i dea și un cal, pentru a se potrivi mai bine cu jocul obosit și plat și cu ținuta.
8. Respectând proporțiile, cam la fel e și cu prezența Loredanei, care face ceea ce știe ea cel mai bine – să cânte și să se auto-promoveze. În scena în care apare, în loc să fie lăsată în fundal, unde i-ar fi fost locul firesc, e scoasă în evidență cu insistență, de parcă și-ar fi negociat prezența în film pe minute (”Bine, apar în film, dar obligatoriu atâtea melodii!”). Probabil o fi fost domnul regizor prea politicos.
9. Din dorința de notorietate cu orice preț a peliculei s-a apelat la cât mai multe nume mari. Asta face ca un actor de talia lui Răzvan Vasilescu să apară într-un rol prea puțin ofertant față de posibilitățile sale imense. Răzvan Vasilescu joacă subturat pentru că atât i-a permis rolul. O mare risipă! Aceasta este în primul rând o mare mâhnire personală.
10. Dorel Vișan interpretează aceeași partitură folosită și cu alte ocazii (”Ticăloșii”, ”Magnatul” sau ”Senatorul Melcilor”) – politicianul-afacerist corupt, parvenit, gregar, fără scrupule. Joc excelent, dar fără nimic nou.
11. Corina Moise, actrița din rolul principal, face în schimb toți banii, chiar dacă, cel mai probabil, a luat mai puțini bani decât marile staruri de import. Joacă superb prim-planurile, are tăceri foarte expresive, transmite excelent trăirile interioare. Duce filmul în spate foarte discret, fără eforturi vizibile, cu o naturalețe încântătoare.
12. Mihnea Moldoveanu, cel care interpretează rolul băiatului cu aspirații preoțești, promite mult prin jocul său. Să sperăm că va confirma în viitor.
13. În zona personajelor secundare, Magda Catone pune serios umărul la ridicarea filmului. Este naturală, exactă și foarte echilibrată în dificilul balans dintre dramă și comedie.
14. Din zona registrelor grave și a conexiunii cu noul val al cinematografiei românești, Carmen Tănase și Nicodim Ungureanu sunt filmul din film. Din povestea și interpretarea lor s-ar fi putut face un film separat. Acela ar fi fost un film ne-comercial. 🙂
15. Dintre cei 3 actori orădeni convocați, aplauzele mele merg către Șerban Borda, care l-a întruchipat pe întâi-stătătoru’ într-un mod pe cât de simplu, pe atât de profund, un rol în care s-au întânit trei actori – actorul de teatru, actorul de ecran și actorul de voce. Prezența lui George Dometi și a lui Răzvan Vicoveanu în film sunt utile doar pentru notorietatea lor, pe care le-o doresc cât mai mare în continuare.
16. Filmele de autor finanțate independent sunt riscante pentru că ele nu mai trec prin toate filtrele unei companii de producție în care mai multe minți, ochi și urechi se ocupă de produs. Ca cineast independent, te înconjori de oameni care vor face exact ceea ce le spui, fără să te contrazică vreodată. Iar asta se simte în ”21 de rubini”.
17. Cu toate acestea, filmul reprezintă un efort mai mult decât admirabil – și financiar, și logistic, și ca imagine (este filmat foarte foarte bine), și ca realizare generală (mai puțin montajul). Felicitările mele foarte sincere pentru finanțator și pentru producători.
18. Ca orădean, m-am bucurat să văd multe imagini din oraș, să identific mulți cunoscuți care au făcut figurație (unii cu prea multă, dar explicabilă, crispare). Filmul e făcut cu o lăudabilă doză de patriotism local. Mulțumim!
19. S-a vehiculat în spațiul public ideea că ”21 de rubini” trage diverse semnale de alarmă din societatea românească. Eu nu marșez la ideea asta, semnalele există de peste 30 de ani, mai degrabă filmul se pliază pe ele și le exploatează pentru succes. Ceea ce nu este condamnabil.
20. Înainte de final, pentru a nu se considera că a fost o recenzie răutăcioasă, îl felicit pe Ciprian Mega pentru tot ce a făcut și îi urez drum bun mai departe, dar îl rog și să fie mai deschis la păreri și critici, să nu fie ca organizația pe care o combate. Orgoliul nu este întotdeauna cel mai bun prieten al nostru. Să nu facă și el ca unii actori de teatru care, atunci când îi lauzi îți mulțumesc cu bujori în obrăjori, iar când îi critici te întreabă ce studii de specialitate în domeniu ai. 🙂
21. Pluralul de la ”rubin” nu e cumva ”rubine”?

Lucian Cremeneanu