Phoenix: Povestea – O istorie mare într-un film mic

Etichete

, , ,

Nicu Covaci și regizorul Cristian Radu Nema [foto: Wikipedia]

Am detectat o modă nouă în cinematografia de streaming – documentarul la comandă. Mai exact, la comanda protagonistului care, cel mai probabil este și finanțatorul filmului. Un soi de ”Hai să-mi fac un film să mă glorific puțin, că ar fi mare păcat să apară postum și eu să nu-l văd!” Uitați-vă la documentarul ”Ronaldo” pe Netflix, dacă nu înțelegeți la ce mă refer.

Prin ce se remarcă aceste filme? Prin faptul că sunt foarte slabe. Dar, ca să fiu mai politicos, voi spune altfel: prin calitatea foarte scăzută a conținutului și prin unghiul complet subiectiv din care sunt realizate. Sunt niște filme de P.R. și nimic mai mult.

Fenomenul a ajuns și în România. Un astfel de film este ”Phoenix: Povestea”, realizat de Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis. Așa scrie pe afiș și pe generic, dar din fiecare cadru al peliculei răzbate ca unic realizator Nicu Covaci. Un film documentar ce ar fi fost acceptabil pentru YouTube, maxim pentru o televiziune cu rating mic, căci prin nivelul său artistic ”Phoenix: Povestea” nu reușește să treacă testul marelui ecran.

Continuă lectura
Publicitate

”Cutia Cu Secrete”, noul album Călin Pop

Etichete

, , , , , ,

de Lucian Cremeneanu

Suntem în luna cadourilor și ce cadou poate fi mai incitant decât o cutie cu… secrete?

Călin Pop a ieșit pe piață cu un nou material solo, al șaselea – ”Cutia Cu Secrete”, un album nou și vechi în același timp. De ce nou? Pentru că a fost lansat acum o lună, prin noiembrie. De ce vechi? Pentru că însumează melodii lansate de muzicianul orădean bucată cu bucată în ultimii doi ani, de când pandemia ne-a schimbat tuturor viețile.

Avem 13 titluri în cutia cu secrete a lui Călin și prima bucurie pe care am avut-o la ascultare a fost să constat diversitatea lor și riscul extrem de mic al monotoniei. Recunosc, îmi scăpaseră multe dintre melodii până acum (știți, algoritmii Facebook). Compuse fără presiunea timpului, a unui deadline, se simte că piesele au fost create în momente diferite, instrumentate și șlefuite cu răbdare, fiecare în parte, înainte de lansarea online.

Cei care n-au mai ascultat până acum melodii solo de-ale lui Călin Pop să nu se aștepte să găsească similitudini cu produsele Celelalte Cuvinte. Nici vorbă! Călin reușește din nou să fie autentic, să surprindă cu multiplele sale fațete artistice și emoționale, să se extragă din zona prog-rock în care s-a consacrat alături de Cuvinte și să hălăduiască liber prin vastele câmpii ale hard-rock-ului.

Continuă lectura

Părintele preacucernic și prea-nervos

Etichete

, , ,

Îi știți pe preoți – ființele acelea blânde, empatice și înțelegătoare, suflete calde cu voci domoale care mângâie și aduc alinare. Așa îi știam și eu. Dar azi nu a fost așa.

Am fost la o înmormântare la Cimitirul Rulikowsky din Oradea. După 40 de minute de slujbă standard ultra-boring, în care a fost vorba despre orice doar despre răposat nu, așteptam discursul despre cel plecat dintre noi (pe care preotul îl cunoștea bine) și necrologul scris de familie.

Dar…

Eliberat de sobrietatea slujbei de până atunci, imediat ce enoriașii au terminat de cotizat pentru reparația nu-știu-cărei biserici, părintele s-a lansat brusc într-o tiradă vituperantă la adresa celor care vorbesc în timpul slujbei, a celor care circulă cu mașina prin cimitir, a celor care îl transformă din loc de odihnă într-unul de plimbare, a celor care prețuiesc mai mult banul decât spiritul, a celor care au dat reguli în pandemie, a celor care nu respectă conversația sa personală cu Dumnezeu.

Continuă lectura

Blatist la Garbarek

Etichete

, , , , , , , ,

Așa de repede a dispărut vara din peisaj de zici că a fost furată. A plecat brusc și tot la fel de brusc, aproape în același timp, a venit Jan Garbarek pentru un recital în centrul Oradiei.

După ce, mulți ani, am călătorit sute și chiar mii de kilometri pentru un concert, aseară, am ieșit din casă, m-am urcat pe bicicletă, am pedalat 5 minute și l-am văzut live pe unul dintre cei mai mari muzicieni de jazz contemporani. Ireal! Nu cred că am fost singurul care a simțit asta.

A fost ultima seară a Festivalului European Music Open 2021. Concertul s-a ținut în Piața Unirii, în aer liber, în ultima seară de august, o seară cu iz de octombrie târziu. A fost rece, dar ce bine că nu a plouat!

Continuă lectura

Sfinx – Lume Albă, caseta audio lansată în 2020!

Etichete

, , , , , ,

de Lucian Cremeneanu

Nu-mi vine să cred că scriu despre o casetă audio lansată în anul 2020! Și, totuși, țin în mână carcasa casetei ”Sfinx – Lume Albă (Remastered Tape)”, în timp ce banda rulează în casetofon. Acum câteva zile, prietenul Florin Budeu m-a sunat să-mi spună că are un cadou pentru mine. L-am întrebat ce e, dar nu a vrut să-mi spună. Am încercat să ghicesc, n-am reușit. Și, probabil că n-aș fi ghicit niciodată.

Îngrozitorul an 2020 a început prin a ni-l lua pe Dan Andrei Aldea, dar iată că, ajuns spre final, ne îmbunează cu o surpriză de proporții prin această apariție de excepție. Iată povestea casetei:

Remus Miron este un nume cunoscut în lumea colecționarilor de discuri din România. Sub numele Lektronikumuz a mixat și la diverse festivaluri de muzică din țară. Ca orice colecționar de muzică român care se respectă, Remus Miron deține toată discografia Sfinx pe vinil, dar și alte titluri, în alte formate audio, în care a fost implicat muzicianul Dan Andrei Aldea.

Remus Miron. Foto: electronicbeats.ro
Continuă lectura

Extraterestii există!

Etichete

, , , , ,

(imagine: © Shutterstock)

Orgoliul împarte acelaşi habitat cu noi – corpul , dar nu face parte din fiinţa noastră. Am toate motivele să cred asta! O primă dovadă e faptul că el, orgoliul, nu are aceleaşi interese cu noi. Îşi urmărește doar propriile satisfacţii, chiar dacă prin asta face rău fiinţei gazdă, adică nouă. Binele lui nu e sinonim cu binele nostru.

Continuă lectura

Ai curaj să mergi la ”Exploziv”?

Etichete

, , ,

În 7 și 8 Decembrie, în sala Teatrului Arcadia din Oradea, se joacă ”Exploziv”, un spectacol care face un pic de curățenie sub preșul pe care școala românească îl folosește să-și ascundă problemele. Firește, baiurile nu sunt doar ale școlii, ele mai vin și de acasă, din familie, iar textul dă puțin cu aspiratorul și pe acolo.

Continuă lectura