Republica Dadaistă România

Etichete

, , , , , , , , , ,

cabaretul-dada

Am deschis Jurnalul bihorean de vineri şi am dat peste un material amplu dedicat omului de cultură Mircea Bradu, la împlinirea a 80 de ani. Am deschis Crişana, Mircea Bradu din nou. Seara, la teatru, surpriză: Mircea Bradu pe scenă! Înainte de spectacolul „Cabaretul Dada”, regizat de Anca Bradu, fiica dumnealui, conducerea Teatrului „Regina Maria” i-a oferit fostului director o plachetă omagială şi o sticlă de şampanie.

Lumea artistică, pe lângă răutăţile, invidiile şi săpăturile inerente, mai are şi astfel de momente pline de eleganţă şi gentileţe. Am avut emoţii când omagiatul a luat cuvântul, dar Mircea Bradu ne-a surprins cu cel mai scurt speech din viaţa sa – 2:18 minute. Sala întreagă i-a cântat „La mulţi ani”, după care a început spectacolul.

Citește în continuare

O poveste de Crăciun

Etichete

, , , , ,

migranti

Cu câteva seri înainte de Crăciun, unei femei din Oradea i-a sunat telefonul. O voce de bărbat politicoasă, dar fermă, a abordat-o fără ocolişuri: „V-am găsit numărul pe internet. Faceţi cumva şi acţiuni umanitare?”. Vocea misterioasă suna din partea Poliţiei de Frontieră. Povestea, pe scurt: 36 de migranţi, prinşi în timp ce încercau să treacă graniţa, se aflau în custodie până a doua zi şi aveau nevoie de mâncare şi apă.

Citește în continuare

Privatizează, Doamne, Poşta Română!

Etichete

, ,

posta

Când bunica se stingea, apăsată tot mai tare de bătrâneţe, avea uneori un dialog cu Cel De Sus. Ridica ochii spre tavan şi spunea: „Da’ ia-mă, Doamne, nu mă mai ţine pe aici! Nu mă mai chinui! Ori ai uitat de mine?”. Am făcut la fel când am ieşit săptămâna trecută de la un oficiu al Poştei Române – am privit în sus şi L-am întrebat: „De ce ne chinui, Doamne? Şi de ce o faci prin Poşta Română? De ce nu o privatizezi? Sau ai uitat de ea?”.

Citește în continuare

La meci, în frig (Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu)

Etichete

, , , , , , ,

luceafarul-astraSângele încă mai curge din rănile nevindecate ale iubitorilor de fotbal orădeni. Dispariția FC Bihor i-a lăsat în vrie și le va trebui o veșnicie să înțeleagă cum s-a putut întâmpla așa ceva. De o vreme, stadionul municipal are tristețea unui copil ce și-a pierdut un părinte. Și, totuși, copilul acesta trist a uitat azi de necazuri pentru câteva ceasuri. E joi, e frig, e umed, e ceață, e vreme perfectă pentru tremurat, dar lumea a venit să vadă fotbal: Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu, în Cupa României.

Citește în continuare

Spovedanii în viteză

Etichete

, , ,

Pe la sfârşitul anilor 90, pe vremea când făceam autostopul în ploaie sau vânt, bătut de soare ori ninsoare, înjurându-i în gând pe toţi cei care treceau nepăsători fără să oprească, mi-am făcut o promisiune: ca atunci când voi avea maşină să nu fac la fel. De atunci, mi-au trecut prin maşini sute de oameni. Aş putea scrie o carte întreagă despre poveştile pe care le-am adunat de-a lungul şi de-a latul ţării. Poveşti amuzante, absurde, triste sau chiar tragice.

Citește în continuare

Doar trei culori cunosc pe lume

Etichete

, , , , , ,

romania-trei-culori

Dragostea de ţară e imposibilă fără o ţâră de îndoctrinare. Eu fac parte dintr-o generaţie care şi-a luat doza încă din grădiniţă: cântece, poezii, steguleţe, uniforme, cravate, portrete, poveşti, legende, lecţii de istorie… Fiinţa naţională era extrem de prezentă în jurul meu. Ah, şi mai era ceva: „Trei culooori cunoooosc pe luuuumeee…„, imnul naţional de dinainte de ’89.

Până la o vârstă, spectrul de culori, despre care aveam să aflu mai târziu că se numeşte ROGVAIV, avea pentru mine doar trei culori: roşu, galben şi albastru. Legat de subiectul acesta, am o amintire atât de intimă şi jenantă încât nu cred că am povestit-o vreodată cuiva. O fac acum în premieră.

Citește în continuare

Înghiţitorii de păianjeni

Etichete

, , ,

paianjeni

Mai toţi am făcut glume de 1 Aprilie sau am fost victimele lor. Le ţineţi minte, nu-i aşa? Singura zi din an în care minciuna este nu doar tolerată, ci chiar apreciată, e un prilej de evadare din rigurozitatea vieţii de zi cu zi, o invitaţie la joacă, o întoarcere la ţâncul poznaş din copilăria fiecăruia. Întâi Aprilie, o zi simpatică, glumeaţă şi cam neserioasă, e pe cale acum să pună stăpânire pe întreg calendarul. Cu multă seriozitate şi fără urmă de glumă.

Trăim vremuri în care excesul de informaţie şi de canale de comunicare loveşte masele în moalele capului, le alterează judecata şi discernământul, le amputează capacitatea de a distinge între informare şi dezinformare, între bine şi rău, între adevărat şi fals. Faptul că utilizatorii de internet, atât cei cu identitate asumată, cât şi jalnicii anonimi, pot deveni comunicatori de idei şi opinii a eliminat filtrele de verificare a unei informaţii, a seriozităţii sursei sau a emiţătorului, pe care presa clasică, de bine-de rău, le are.

Citește în continuare