Etichete
2015, Alexandru Dabija, Anda Tămășanu, Cehov, Elisabeta Pop, Eugen Neag, George Dometi, Ioana Dragoș Gajdo, Livada de vişini, Oradea
„Livada de vişini” îţi va părea comedie doar dacă sarcasmul e trăsătura ta de bază. Altfel e greu să râzi de oameni ale căror destine se transformă sub ochii tăi în nisip. Un nisip pe care orice pală de vânt ţi-l poate băga între dinţi, căci tu eşti cu gura până la urechi. A râde la „Livada de vişini” e sinonim cu a te lăsa prins într-un cârlig de pescar care vrea doar să îşi facă o poză cu tine, iar apoi te aruncă la loc, în apă, să mai creşti. Umorul este doar poleiala pentru drama care se răspândeşte pe scenă precum nişte tentacule ce cresc întruna. Şi, totuşi, e greu să nu râzi, chiar dacă o faci cu amărăciune.