Etichete

, , , ,

Folkul s-a schimbat. Vasile Şeicaru sună adunarea tinerilor în jurul celei mai sincere dintre muzici! Cine are azi curajul nebun de a se urca singur pe o scenă, doar cu chitara în mână? Doamnelor şi domnilor, Vasile Şeicaru.

Sosit la Oradea pentru a încheia un turneu naţional, pe care scepticii nu îl vedeau posibil, Vasile Şeicaru ne-a uimit pe toţi. Într-o formă fizică perfectă, cu vocea nealterată şi fiecare sunet la locul său, ne-a pus minţile şi inimile la treabă. Minţile au recompus instrumentele absente, iar inimile au resuscitat vibraţiile de altă dată.

Dacă aţi avut vreodată temerea că folkul a murit, trebuia să fi venit la concert, la slujba de Înviere. O întâmplare, vorba lui Şeicaru, unde chiar şi ospătarii şi barmanii au cântat şi au aplaudat, compensând lipsa celor care au preferat să-l vadă pe Bush venind la summit.

L-am avut pe Şeicaru, dar şi pe Dylan (Blowin’ in the wind). N-au lipsit nici Pittiş, nici Dorin Liviu Zaharia (Vinovaţii fără vină). L-am simţit prin preajmă şi pe Leonard Cohen, datorită unei asemănări, care mi-a făcut plăcere, între „Rânduri pentru Moş Crăciun” şi „So long, Marianne”. De câte ori aud „Săracă, inima mea”, mă gândesc la Ducu Bertzi. Mi s-a întâmplat pentru prima oară să nu mă gândesc la el, ascultând interpretarea lui Şeicaru. Sinceră, curată şi aproape autentică. Am cântat-o cu toţii. Un cântec proaspăt, scris în turneu, a anunţat al 11-lea album şi s-a cântat, de asemenea, în cor: „Din cuvintele concrete, din iubirile secrete…”

Cântece s-au lipit cu mulţumiri seducător de sincere, adresate celor veniţi la concert. „Din prea mult sau prea puţin, aş mai bea un strop de vin” am cântat şi eu, mincinos, cu berea în mână. „Iubita mea, să ne-aruncăm în valuri” m-ar fi udat într-o clipă. „Antiprimăvara” mi-a reconfirmat iarna din noi. Iar scurta privire înspre stele, în finalul piesei „La adio tu”, a fost singurul gest personal şi discret al unui om renăscut.

Cea mai bună amendă pentru cei care au lipsit din Blue Monday marţi seara este tocmai faptul că au lipsit. Au ratat un recital de 100 de minute care a pieptănat, cu şapte note şi o mie de cuvinte, o întreagă viaţă de om. A fost o întâlnire cu folkul în tot ceea ce este el: iubire, nostalgie, viaţă, râs, durere, lacrimă, folclor, despărţire… şi iar iubire. Să fii sănătos, Vasile! Mulţam fain!

Lucian Cremeneanu

(2 aprilie 2008)