04 Luni mai 2020
Posted in Editoriale 7 Seri
Etichete
Dumnezeu, extratereștri, orgoliu, Premiul Nobel, terra, umanitate
Orgoliul împarte acelaşi habitat cu noi – corpul , dar nu face parte din fiinţa noastră. Am toate motivele să cred asta! O primă dovadă e faptul că el, orgoliul, nu are aceleaşi interese cu noi. Îşi urmărește doar propriile satisfacţii, chiar dacă prin asta face rău fiinţei gazdă, adică nouă. Binele lui nu e sinonim cu binele nostru.
Continuă lectura16 Miercuri apr. 2014
Posted in Editoriale 7 Seri
Etichete
Pe la 10 dimineaţa mă sună o prietenă care se auto-invită la mine. Minunat, îmi zic. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi începi săptămâna sporovăind, la o cafea, cu un prieten? Dar vizita nu e bună. Îmi mărturiseşte ceva care îmi dă fiori multipli şi mă enervează în trepte. „Sper să mă poţi ierta vreodată” spune cu ochii în pământ. Sper şi eu. Mă lasă singur cu un gust amar.
Nu la mult timp după asta îmi sună mobilul. Una din clientele mele mă anunţă că evenimentul la care trebuia să colaborăm s-a anulat. Nasol! Mi se întâmplă cam o dată pe an. Noi să fim sănătoşi, îi spun la telefon a consolare reciprocă.
Un pic mai târziu, domnişoara cu care trebuia să merg la teatru mă anunţă că nu mai vine. „Trebuie să plec la Cluj şi nu ajung înapoi în timp util.” Ţeapă mie! „Iartă-mă, dar mergem data viitoare, bine?” îmi spune ca unui copil căruia i s-a furat bomboana din gură. Ce să fac? Ofer biletul unei alte prietene.
30 Luni sept. 2013
Posted in Cronici concerte, Editoriale 7 Seri
Etichete
2013, Asociaţia Pozeon, El Lako Jimmy, Ghetuţa lu' Mau, Hanno Höfer, Marghita, Nightlosers, Oradea, Whitewidow
În Marghita există un grup de oameni pe care maturitatea, slujbele, afacerile şi îndatoririle familiale nu i-au făcut să uite bucuriile şi pasiunile tinereţii. Aceşti oameni, la fel ca alţii, trăiesc cu complexul oraşului mic, acela în care nu se produc mari întâmplări culturale, problemă ce se resimte în multe din orăşelele României. Diferenţa este că, în loc să se plângă, s-au hotărât să facă ceva. Au creat Asociaţia Culturală Pozeon, au coagulat un grup de susţinători (denumiţi generic sponsori), şi s-au apucat să aducă artişti naţionali în urbea lor. Au început anul trecut cu Mike Godoroja & The Blue Spirit, iar succesul concertului le-a dat aripi. Duminică, 29 septembrie 2013, a venit şi concertul numărul doi – The Nightlosers.
The Nightlosers e una din trupele cele mai dragi mie. Combinaţia irezistibilă de rock, blues, country, folclor românesc şi umor (pe care aş îndrăzni să o reunesc în termenul bulz’n’roll) îmi satisface atât dragul de muzică, cât şi nevoia de a râde. Din fericire pentru mine, odată ce se ştia că vor fi în zonă, clujenii au fost „agăţaţi” şi pentru o cântare în Oradea. Pentru că nu i-am văzut live cam de multişor, am hotărât să merg la ambele. M-a mânat şi dorinţa de a compara evenimentele, cu tot ce înseamnă ele – cântare, public, atmosferă, reacţii. Aşa cum estimam, diferenţele au fost mai mult decât sesizabile.
26 Luni aug. 2013
Posted in Cronici concerte, Editoriale 7 Seri
Etichete
2013, Budapesta, Guns'n Roses, Puskás Ferenc, Roger Waters, The Wall
Roger Waters (photo credit: rogerwaters.com)
Îl ştiţi pe Roger Waters. Tipul acela cam genial, vizionar şi perfecţionist, care şi-a transformat colecţia personală de obsesii şi frustrări într-un zid ce stă în picioare din 1979. Un zid care, de câţiva ani, s-a reapucat de făcut milioane de dolari în jurul lumii. Totul într-o producţie unică conceptual, impresionantă, chiar năucitoare pe alocuri. L-am văzut din nou ieri, 25 august 2013, la Budapesta, cel mai probabil pentru ultima dată.
Locul
Stadionul Puskás Ferenc este o amintire nefericită a erei în care comunismul bântuia Europa. Arată mult mai rău decât în 1992, când l-am vizitat ultima dată pentru un concert Guns’n Roses – tencuială căzută, cabluri electrice ieşite din pereţi, culoare de trecere ca nişte găuri negre, iluminare de cămin cultural, wc-uri mizerabile. Un stadion cu grad de intimitate zero, care te face să te simţi stingher chiar şi când eşti înconjurat de multă lume. Sper ca guvernul maghiar să nu arunce bani pe o renovare inutilă, ci să-l dărâme şi să facă altul „mai trainic şi mai frumos”.
Publicul
Public prea cuminte, cam amorţit, neparticipativ, venit cu temele nefăcute. Pe o rază de 20 de metri în jurul meu (am stat în tribună), nimeni n-a cântat un vers. Oarecum explicabilă apatia pentru un public uşor îmbătrânit. Singurii care au mişcat puţin au fost cei din faţa scenei, dar şi ei erau mai concentraţi să filmeze şi să fotografieze.
06 Joi iun. 2013
Posted in Cronici teatru, Editoriale 7 Seri
Etichete
2013, Alina Leonte, Cornel Udrea, Denisa Vlad, Exclusiv, Mihaela Gherdan, Oradea, Queen's Music Pub
Pe un text scris de un bărbat (Cornel Udrea) se întâlnesc trei femei diferite, atât de diferite, încât te-ai aştepta să fie cel puţin 30 de metri distanţă fizică între ele. Dar viaţa le pune prea aproape una de alta şi, curând, apar scânteile.
Una e subjugată de soţul abuziv, alta se ocupă cu subjugarea altor soţi, în timp ce a treia pare expertă în foşti soţi. Una victimă, una dominatoare, una superioară. Una cu frică de Dumnezeu, alta fără Dumnezeu, cealaltă de toţi Dumnezeii. Una simplă, una simpluţă, una complicată.
10 Vineri mai 2013
Posted in Cronici concerte, Editoriale 7 Seri
Etichete
2013, Electrecord, Moszkva Cafe, Muzica de Vest, Oradea, Orwo, Rodio G.A., Rodion, Syd Barrett, Tesla, Tesla B70, TVR
Stau într-un fotoliu moale şi confortabil, cu garda mică la sol. Pe parchetul ce pot să-l ating cu mâna am o bere cam caldă. Şi aerul e cald, din ce în ce mai cald. Fumul de ţigară se îndeseşte, dar încă văd bine.
La 5 metri distanţă e scena din Moszkva Cafe. În mijlocul ei, îmbrăcat într-o geacă roşie, stă un om de a cărui existenţă nu ştiam acum o săptămână: Rodion Roşca.
Pe o masă ca din sufrageria bunicii, Rodion derulează benzi Orwo pe un magnetofon Tesla, pe care Dumnezeul magnetofoanelor a uitat să-l cheme la el. Între melodii ne vorbeşte de la un microfon suspendat.
În grămada vintage de pe scenă, cea mai hi-tech componentă, o boxă activă marca dB, e folosită pe post de scaun. Trebuie musai să fie un mesaj subliminal aici, îmi spun.
24 Miercuri apr. 2013
Posted in Cronici teatru, Editoriale 7 Seri
Etichete
2013, Corina Cernea, György Spiró, Petre Ghimbăşan, Petre Panait, Prah, Teatrul Regina Maria Oradea
Soţul dă buzna în casă:
– Nevastăăăăăăă, am câştigat la loto!!! Fă bagajele!!!
– Pentru ce? Pentru munte sau pentru mare?
– Nu mă interesează! Dispari!
În „Prah”, cea mai nouă premieră a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, bărbatul nu procedează ca în bancul de mai sus. După ce descoperă că a jucat numerele câştigătoare, vine glonţ acasă şi îi arată nevestei biletul câştigător. Nevasta jubilează reţinut. Caută un loc unde să-l ascundă şi apoi încep amândoi să dea frâu liber dorinţelor, frustrărilor, viselor, să-şi facă, planuri de viitor. Nu trece mult şi încep să apară problemele, grijile, discrepanţele, certurile, reproşurile, să se plătească poliţe vechi, să se arunce vorbe grele. În cele mai multe cazuri, banii mulţi sunt un test extrem pentru cei lipsiţi de exerciţiul bogăţiei.
Petre Ghimbăşan şi Corina Cernea
Nu vă dezvălui ce se întâmplă până la final, vă avertizez doar că nu e deloc uşor să te trezeşti bogat peste noapte. Petre Ghimbăşan şi Corina Cernea se trezesc în faţa celei mai mari încercări din viaţa lor. Unde ţinem banii? Ce le spunem copiilor? Cum ne ascundem de vecini? Unde ne mutăm? Ce ne cumpărăm? Ce facem cu casa? Ne luăm drezină, maşină sau elicopter? Mii de gânduri şi întrebări dintre care, spre final, răzbate o întrebare mai mare decât toate la un loc: ce facem cu noi?
