Etichete

, , ,

Pisica Neagra

Pe la 10 dimineaţa mă sună o prietenă care se auto-invită la mine. Minunat, îmi zic. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi începi săptămâna sporovăind, la o cafea, cu un prieten? Dar vizita nu e bună. Îmi mărturiseşte ceva care îmi dă fiori multipli şi mă enervează în trepte. „Sper să mă poţi ierta vreodată” spune cu ochii în pământ. Sper şi eu. Mă lasă singur cu un gust amar.

Nu la mult timp după asta îmi sună mobilul. Una din clientele mele mă anunţă că evenimentul la care trebuia să colaborăm s-a anulat. Nasol! Mi se întâmplă cam o dată pe an. Noi să fim sănătoşi, îi spun la telefon a consolare reciprocă.

Un pic mai târziu, domnişoara cu care trebuia să merg la teatru mă anunţă că nu mai vine. „Trebuie să plec la Cluj şi nu ajung înapoi în timp util.” Ţeapă mie! „Iartă-mă, dar mergem data viitoare, bine?” îmi spune ca unui copil căruia i s-a furat bomboana din gură. Ce să fac? Ofer biletul unei alte prietene.

La 7 fără 10 intru în teatru împreună cu noua posesoare a biletului. Mă simt ca un miliardar excentric care a cumpărat toate locurile din sală doar pentru el. Nu e nimeni pe coridoare înafară de doamna de la bilete.

– Săru’mâna. Doar noi suntem?

– Nuuu.

– Dar unde sunt ceilalţi?

– În sală. A început acum mai bine de o oră.

Simt că mă apucă ameţeala. Mă aşez pe canapeaua de lângă uşă ca să-mi revin din frustrare. Scot biletele. Într-adevăr, scrie 17:30. Nu m-am ostenit să verific înainte. Toate celelalte spectacole încep la ora 19.

O luăm pe Republicii la pas. Începe ploaia. E rece şi enervantă, mai enervantă decât toate evenimentele zilei la un loc. Ne oprim să mâncăm. Ţâr-ţâr! Un foarte bun prieten mă anunţă că unul dintre foştii noştri profesori din liceu, pe care îl iubim şi îl stimăm foarte mult, a fost internat de urgenţă. „Se aude că e foarte grav. Mă gândeam că ar fi bine să ştii.”

Aproape de casă, două mâţe negre colaborează la perpetuarea speciei. Nu se pune ca ghinion fiindcă au şi o țâră de alb. Revăd evenimentele ultimelor ore şi mi se conturează imaginea unei zile de tot rahatul. Ce s-ar mai putea întâmpla ca să o completeze, mă întreb în timp ce-mi plimb câinele tot prin ploaie. Aveam să aflu peste un sfert de oră în timp ce mă culcam cu febră. Eh! Mai rău să nu fie!

Lucian Cremeneanu

Anunțuri