Etichete

, , ,

Road Rage

„Pietonii ăştia-s nebuni! Inconştienţi! Uită-te la ei cum se aruncă pe trecere fără să se uite! Aşa, bă! Nu te asigura, că eşti făcut din fier!”. Aţi ascultat un conducător auto ales la întâmplare din trafic. „Şoferii din ziua de azi sunt nişte criminali! Sunt în stare să se urce pe trotuar să ne omoare. Băăă, unde te grăbeşti? Nu vezi că e trecere de pietoni, boule?”. Aceasta a fost replica probabilă a unui pieton supărat. Dialogul este inventat, dar inspirat din realitate.

Relaţia dintre pietoni şi şoferi e aidoma celei dintre şoarece şi pisică. Pentru pietoni, şoferii sunt duşmanii de la fiecare pas. Pentru conducătorii auto, pedeştrii sunt nişte organisme inutile, nişte piedici în calea cailor putere. Ambele entităţi şi-ar dori trasee separate, care să nu se întâlnească niciodată, precum nulul şi faza dintr-un cablu electric. Însă ambele grupuri uită ceva extrem de important: că un conducător auto, odată coborât pe pământ, devine pieton, iar un pieton care urcă într-o maşină devine şofer chiar dacă nu e la volan.

Într-un interviu radio de pe la începuturile democraţiei româneşti, un fost demnitar povestea o întâmplare de dinainte de 1989 al cărei erou fusese un primar de municipiu. Primarul trimisese la vremea respectivă un memoriu, o cerere, nu mai ţin minte exact ce anume, către un minister, în care cerea fonduri sau ceva aprobări pentru oraşul său. După luni de zile în care nu a primit niciun răspuns, o serie de întâmplări de neanticipat au făcut ca primarul respectiv să urce nişte trepte în cariera politică şi să ajungă tocmai şeful ministerului către care trimisese cererea.

La scurt timp după instalarea în fotoliul de ministru, ca într-o comedie absurdă, omul s-a trezit în faţă cu hârtia expediată de el însuşi. A citit-o cu atenţie, şi-a reamintit-o şi, după o analiză atentă, a respins-o. Auzind grozăvia, un cunoscut din oraşul de baştină l-a luat la rost: „Cum aţi putut, tovarăşe, să faceţi aşa ceva? Cum să respingeţi o cerere pe care aţi făcut-o chiar dumneavoastră?”. Demnitarul i-a răspuns calm: „S-a schimbat perspectiva. De aici, de la minister, situaţia se vede diferit, priorităţile sunt altele, problemele sunt mai mari. Dacă aş fi aprobat-o, aş fi comis un abuz”.

Schimbarea perspectivei e una din tehnicile de învăţare cele mai simple şi mai eficiente. Dacă şi noi, pietoni ori conducători auto, ne-am pune uneori în pantofii celuilalt, poate că am fi mai înţelegători şi mai responsabili, iar traficul ar fi mai civilizat. Am putea înţelege că ce e bun pentru noi poate fi rău pentru alţii şi viceversa. Ca şoferi, am realiza că, după ce scoatem cheia din contact, procedăm la fel ca pietonul pe care l-am înjurat acum câteva minute. Ca pietoni, am înţelege că un om se opreşte mai uşor decât o maşină. Şi, în definitiv, poate ne-am prinde cu toţii că pietonii şi şoferii sunt la fel şi vin de pe aceeaşi planetă.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri