Etichete
2013, Gabriela Codrea, Gavriil Pinte, Ion Ruscuţ, Mirela Niţă-Lupu, Oradea, Radu Tudor, Rin Tripa, Stage Muzeu (Teatrul Artemotion), UNITER
Înainte de 1989, în Bucureşti şi în centrele universitare din ţară se făceau audiţii muzicale. Erau vremurile când un aparat muzical era scump şi dificil de obţinut, iar muzica Occidentului ajungea greu în România. Melomanii, cel mai adesea studenţi, se adunau într-o sală şi ascultau tăcuţi un album cap-coadă. După care îl fredonau şi îl comentau.
Am participat aseară, 7 noiembrie, la o activitate similară, dar complet inedită pentru mine – audiţia publică a unei piese de teatru radiofonic. Piesa „Săptămâna luminată”, înregistrată la Oradea, cu actori orădeni, a avut premiera la Radio România Cultural în 1 noiembrie 2013, chiar în ziua în care postul naţional de radio aniversa 85 de ani. Am vrut s-o ascult atunci, dar tata m-a anunţat că FC Barcelona joacă la aceeaşi oră şi mi-a stricat planurile. Aşa că audiţia din Stage Muzeu a venit la fix.
Teatrul radiofonic, cea mai minimalistă formă de teatru, se poate face doar pe texte foarte bune, cu actori care îşi dau sufletul la microfon, sub mâna unui regizor cu viziune şi cu o ilustraţie muzicală inspirată. Toate acestea s-au întâlnit în drama „Săptămâna luminată”.
„Săptămâna luminată” este o piesă grea, apăsătoare, chiar înspăimântătoare pe alocuri, în care personajele şi-au jucat maleficitatea, răutatea, spaima şi durerea în dozele exacte pentru a impresiona. Mâna regizorului Gavriil Pinte, care a câştigat anul acesta cu piesa „D’ale carnavalului” premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru radiofonic, s-a simţit din plin.
Ne-am adunat vreo 25 de oameni ca să vedem cu ochii minţii o piesă de teatru. Eu zic că nu e rău. A fost linişte aproape deplină în cele 40 de minute. S-a şi fumat, deoarece actorii nu erau pe scenă. Spre dezamăgirea organizatorilor, nu se aflau nici în sală.
Din cei patru actori din piesă, trei au lipsit de la întâlnirea cu publicul ascultător. Sunt extrem de rare ocaziile când actorii pot lipsi de la piesele în care joacă şi s-or fi gândit să profite de ocazie. Din păcate, nici alţi actori nu s-au înghesuit la premiera colegilor, cu excepţia notabilă a inimosul Rin Tripa.
„Săptămâna luminată”, de Mihail Săulescu. Regizor Gavriil Pinte. Cu: Gabriela Codrea, Mirela Niţă-Lupu, Ion Ruscuţ, Radu Tudor. Înregistrată la Studioul Broadcast Text Internaţional Oradea.
Dupa parerea mea, tatrul radiofonic, in sfera manifestarilor culturale, are un rol mult mai mare , decat minimal, sau forma minimala de a aduce arta in sufletul omului!
Citesti o carte: e genul tau, te captiveaza de la inceput! N-ai nevoie de sunet sau imagine! Actorii sunt acolo, inauntru, ii vezi, ii simti , ii auzi, totul e in mintea ta!
Vezi cu ochii mintii!
Esti surdo-mut: urmaresti una dintre cele mai mari capodopere ale filmului mut! Te induioseaza la maximum suportabil, iti rupe inima in doua!
Esti orb: asculti, pipai si mirosi! Toate simturile tale se intorc la origini! Astea sunt!
Asculti o piesa de teatru radiodifuzata: E buna, tare buna! N-ai apucat sa vezi cine a scris-o, i-ai auzit doar numele, toata lumea il apreciaza! Piesa e buna! Sunetele creaza imagini, senzatii tactile pe care nu le-ai experimentat niciodata, mirosul si gustul strugurilor copti, si apoi a vinului matur, cu arome nebanuite, ca si cum ar proveni de la un soi inca necunoscut
Teatrul radiofonic e mult mai mult ! E aproape tot!
ApreciazăApreciază
Un comentariu demn de o postare de sine statatoare. Felicitari si multumiri!
ApreciazăApreciază
Eu iti multumesc,Lucian! Esti raul etern care adapa moara mea stricata de vremuri si de vreme!
ApreciazăApreciază