• About Lucian Cremeneanu
  • DJ Lulu Cremeneanu, Oradea
  • cremeneanu.ro
  • Welcome to My Paradise

BLOGUL LULULUI

~ Scrieri de Lucian Cremeneanu

BLOGUL LULULUI

Arhive etichetă: UNITER

Vulcu, primul sub linie

24 Marți apr. 2018

Posted by Lucian Cremeneanu in Editoriale Bihoreanul

≈ Scrie un comentariu

Etichete

2018, Consiliul Județean Bihor, Daniel Vulcu, Festivalul International de Teatru Oradea, Teatrul Regina Maria Oradea, UNITER

Daniel Vulcu

Recepția organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Județean i-a mulțumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuți la cârma instituției.

Președintele și vicepreședinții CJ împreună cu actorii și personalul teatrului au socializat cu șampanie, vin și gustări, au făcut fotografii și au depănat amintiri. Gestul conducerii CJ este cu atât mai surprinzător cu cât, se știe, șefii CJ și Vulcu se află în partide diferite.

Ar fi fost frumos să fie așa. Așa ar fi fost normal să se întâmple într-o țară civilizată, dominată de reguli clare și de fair play. Dar, în România, regulile nu sunt deloc clare, cee ce face ca fair-play-ul să fie ucis din fașă, iar buruiana uneltirii să crească până la cer.

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Dan Andrei Aldea: ”Am 67 de ani, dar în interiorul meu sunt exact ca la 17.”

07 Vineri apr. 2017

Posted by Lucian Cremeneanu in Interviuri

≈ 3 comentarii

Etichete

2017, AC DC, Alan Holdsworth, Chad Wackerman, Călin Pop, Dan Andrei Aldea, Desperado, Doru Stănculescu, Facebook, Florin Budeu, Frank Zappa, Fredy Negrescu, Germania, Gia Ionescu, Oradea, Pasărea Colibri, Romania, Sandy Deac, Sorin Voinea, Speak Floyd, Toamna Orădeană, Toto, TVR, UNITER

Dan Andrei Aldea

Dan Andrei Aldea (fotografie din colecția personală)

Dan Andrei Aldea s-a stabilit în Oradea în urmă cu doi ani și jumătate după o absență de trei decenii din România. Acum se pregătește pentru o nouă mutare, temporară, însă, undeva lângă București. Își va petrece verile acolo, iar iernile la Oradea. Eram curios cum s-a readaptat în România, cum îi este viața de zi cu zi… M-a primit cu amabilitate la o discuție chiar în toiul pregătirilor de mutare. Un balcon, o cafea, o oră și jumătate de discuții… În anumite momente ale conversației ni s-a alăturat și Dana, soția sa, cea căreia artistul îi datorează în mare măsură întoarcerea în România.

Lucian Cremeneanu: Domnule Aldea, care decizie a fost mai greu de luat: cea de a pleca din țară ori cea de a vă întoarce?

Dan Andrei Aldea: Nici una, nici alta. La plecare știam că aici nu mai am o șansă, sistemul m-ar fi terminat oricum. La întoarcere nu m-am temut de oraș, de familie sau de ce voi munci eu, ci de oameni. Mi-era teamă de anumite agresiuni verbale, de lipsa politeții în societate, a civilizației. Dar, din fericire, așa ceva nu s-a întâmplat. Spre norocul meu, am fost foarte bine primit din primul moment. A fost acel concert cu Pasărea Colibri din festivalul ”Toamna Orădeană”… Pe lângă asta familia Danei m-a primit ca pe unul de-al lor. Toată lumea a fost deosebit de caldă cu mine.

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...

24 de momente din a 24-a gală UNITER

10 Marți mai 2016

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici spectacole

≈ Un comentariu

Etichete

2016, Adrian Enescu, Bács Miklós, Cluj-Napoca, Consiliul Britanic București, Cotnari, Dan Andrei Aldea, Daniel Vulcu, Dorina Chiriac, Enoteca Millesime, Florin Piersic Jr., Gigi Căciuleanu, Holograf, Ion Caramitru, Jacqueline Bisset, Lidl, Luminița Gheorghiu, Maia Morgenstern, Maria Zărnescu, Marian Râlea, Mugurel Vrabete, Oradea, Radio România Cultural, Richard Balint, Teatrul Regina Maria Oradea, TVR, UNITER, Vladimir Găitan

Gala_premiilor_UNITER_2016 (50)

Văzută din sală, pentru mine, Gala UNITER 2016 a fost o înșiruire de momente surprinzătoare, emoționante, impunătoare, ciudate sau amuzante, fiecare deosebit în felul său. Mi le-am notat în timpul spectacolului ca să nu le uit:

  1. filmulețul de deschidere realizat cu actorii Teatrului Regina Maria din Oradea;
  2. momentul în care o domnișoară era cât pe ce să plece de pe scenă cu premiul pe care trebuia să-l înmâneze;
  3. auto-prezentarea plină de modestie a unuia dintre cei mai mari compozitori români contemporani: ”Mă numesc Adrian Enescu și sunt compozitor”;
  4. aplauzele în picioare pentru Luminița Gheorghiu, care a primit un premiu pentru întreaga activitate (cele mai lungi aplauze, cel mai scurt speech de mulțumire);
  5. teatrul mut improvizat cu cuțitul pentru desfăcut plicuri în mână de către Dorina Chiriac în timp ce îl asculta pe reprezentantul sponsorulu Mol Romania; Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Caramitru. Ion Caramitru (Dialoguri Interioare)

31 Marți mart. 2015

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici teatru, Editoriale Bihoreanul

≈ Scrie un comentariu

Etichete

2015, Ceauşescu, Dialoguri interioare, Ion Caramitru, Mihai Eminescu, Mircea Dinescu, Radu Vaida, Silviu Brucan, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Regina Maria Oradea, TVR, UNITER, William Shakespeare

Caramitru Oradea Dialoguri Interioare

Sala Teatrului a fost prea mare pentru ediţia Dialoguri Interioare de marţi, 24 martie, care l-a avut invitat pe actorul Ion Caramitru. Doar jumătate din locuri au fost ocupate. Iar pe scenă n-a fost chiar un dialog, ci mai degrabă o conferinţă. Din motive necunoscute, moderatorul şi realizatorul Radu Vaida a considerat că e mai bine să nu-şi facă un plan de discuţie, ceea ce a dus la abordări amatoriceşti de genul „Vorbiţi-ne despre ce vreţi dvs!”…

Continuă lectura →

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Câteva întrebări după Gala Premiilor UNITER 2014

29 Marți apr. 2014

Posted by Lucian Cremeneanu in Editoriale

≈ Scrie un comentariu

Etichete

2014, Ion Caramitru, Târgu Mureş, UNITER

UNITER

Cum e posibil să ai la dispoziţie întreaga lume a teatrului românesc şi să faci cel mai plictisitor spectacol de premiere?

Majoritatea invitaţilor aveau o morgă demnă de înmormântarea unui papă. E ciudat şi nepotrivit, fiindcă toţi sunt oameni de spectacol, inteligenţi, spirituali, obişnuiţi cu gluma şi râsul. Oamenii aceia trebuie să râdă, domnilor de la UNITER! Câte glume se fac la Oscar, unele chiar pe seama actorilor? Momentele artistice au fost atât de elitiste, încât a dus lumea teatrului în nişte sfere din care el, teatrul, încearcă să evadeze de ani de zile.

Cum e posibil ca, în anul 2014, să ai un generic de deschidere lung de 3 minute?

În vreme ce trendul e ca genericele emisiunilor, serialelor sau spectacolelor să fie cât mai scurte şi mai dinamice, pentru a-i băga pe tele/spectatori cât mai rapid în atmosferă şi să economisească timp, organizatorii UNITER au optat pentru o deschidere de vreo 3-4 minute. Un cântec sobru, solemn, interpretat de mini-orchestra de pe scenă.

Citeşte mai departe

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Săptămâna luminată (teatru radiofonic)

08 Vineri nov. 2013

Posted by Lucian Cremeneanu in Cronici teatru

≈ 3 comentarii

Etichete

2013, Gabriela Codrea, Gavriil Pinte, Ion Ruscuţ, Mirela Niţă-Lupu, Oradea, Radu Tudor, Rin Tripa, Stage Muzeu (Teatrul Artemotion), UNITER

Înainte de 1989, în Bucureşti şi în centrele universitare din ţară se făceau audiţii muzicale. Erau vremurile când un aparat muzical era scump şi dificil de obţinut, iar muzica Occidentului ajungea greu în România. Melomanii, cel mai adesea studenţi, se adunau într-o sală şi ascultau tăcuţi un album cap-coadă. După care îl fredonau şi îl comentau.

Stage - Saptamana Luminata

Foto Ovi D. Pop

Am participat aseară, 7 noiembrie, la o activitate similară, dar complet inedită pentru mine – audiţia publică a unei piese de teatru radiofonic. Piesa „Săptămâna luminată”, înregistrată la Oradea, cu actori orădeni, a avut premiera la Radio România Cultural în 1 noiembrie 2013, chiar în ziua în care postul naţional de radio aniversa 85 de ani. Am vrut s-o ascult atunci, dar tata m-a anunţat că FC Barcelona joacă la aceeaşi oră şi mi-a stricat planurile. Aşa că audiţia din Stage Muzeu a venit la fix.

Citeşte mai departe

Partajează asta:

  • Email
  • Facebook
  • Twitter

Apreciază:

Apreciere Încarc...
  • Vezi profilul luciancremeneanu pe Facebook
  • Vezi profilul @cremeneanu pe Twitter
  • Vezi profilul lucian-cremeneanu-22a97a82 pe LinkedIn
  • Google+

Lucian Cremeneanu

Jurnalist muzical-cultural independent, Party DJ.
Oradea, Bihor, Romania

DJ Lulu Cremeneanu

DJ Lulu Cremeneanu

Cele mai citite articole în ultimele zile

  • Sfinx - Lume Albă, caseta audio lansată în 2020!
    Sfinx - Lume Albă, caseta audio lansată în 2020!
  • Mercedes E250 BlueTec 4Matic [test drive]
    Mercedes E250 BlueTec 4Matic [test drive]
  • Livada de vişini şi noul Cehov
    Livada de vişini şi noul Cehov
  • Dan Andrei Aldea: ”Am 67 de ani, dar în interiorul meu sunt exact ca la 17.”
    Dan Andrei Aldea: ”Am 67 de ani, dar în interiorul meu sunt exact ca la 17.”
  • Thomas Anders la Cluj-Napoca (cronică de concert)
    Thomas Anders la Cluj-Napoca (cronică de concert)

categorii cremeneanu.com

  • 100 de cuvinte (41)
  • Advertoriale (4)
  • Întâmplări (21)
  • Blog de dog, by Didi (13)
  • Cronici albume (3)
  • Cronici concerte (103)
  • Cronici filme (22)
  • Cronici spectacole (8)
  • Cronici teatru (56)
  • Călătorii (26)
  • Diverse (5)
  • Editoriale (20)
  • Editoriale 7 Seri (18)
  • Editoriale Bihoreanul (164)
  • Editoriale Jurnal Bihorean (8)
  • Foto (49)
  • Gânduri (8)
  • Guest posts (14)
  • Interviuri (10)
  • Lansări de carte (3)
  • Life in Bali (25)
  • Muzica (6)
  • Povești (17)
  • Prostii (33)
  • Teste, degustări, încercări (16)
  • Umanitare (1)
  • Welcome to My Paradise (3)

Introdu adresa de mail aici şi vei primi o notificare la fiecare postare nouă pe cremeneanu.com.

Alătură-te altor 519 urmăritori

Scrieri de fix 100 de cuvinte

Articole recente

  • Sfinx – Lume Albă, caseta audio lansată în 2020! 17 decembrie 2020
  • Extraterestii există! 4 mai 2020
  • Ai curaj să mergi la ”Exploziv”? 4 decembrie 2019
  • Vechiul Meatic, noul Graf 5 noiembrie 2019
  • Rammstein si regretul de a nu sti limba germană 27 august 2019

Didi – blog de dog

Didi – blog de dog

Ultimele comentarii

ionel noana la Sfinx – Lume Albă, caset…
lektronikumuz la Sfinx – Lume Albă, caset…
danielionescudion la Sfinx – Lume Albă, caset…
Mihai Bogdan la Sfinx – Lume Albă, caset…
Lucian Cremeneanu la Sfinx – Lume Albă, caset…

Awa Rolls Jaluzele Oradea

Soluţii Web

cremeneanu.com

RSS Feed RSS - Articole

RSS Feed RSS - Comentarii

Case Apartamente Chirii Terenuri Oradea Bihor

Arhive

DJ Nunta DJ Party DJ Majorat DJ Banchet Sonorizare Oradea Bihor Cronici Muzicale Cronici Culturale Oradea Cronici Concerte Cronici Spectacole Bihor Jurnalist Independent

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Anulează
loading Anulare
Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
%d blogeri au apreciat: