Etichete

, , , , ,

Daniel Vulcu

Recepția organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Județean i-a mulțumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuți la cârma instituției.

Președintele și vicepreședinții CJ împreună cu actorii și personalul teatrului au socializat cu șampanie, vin și gustări, au făcut fotografii și au depănat amintiri. Gestul conducerii CJ este cu atât mai surprinzător cu cât, se știe, șefii CJ și Vulcu se află în partide diferite.

Ar fi fost frumos să fie așa. Așa ar fi fost normal să se întâmple într-o țară civilizată, dominată de reguli clare și de fair play. Dar, în România, regulile nu sunt deloc clare, cee ce face ca fair-play-ul să fie ucis din fașă, iar buruiana uneltirii să crească până la cer.

Instalările de directori pe cale politică sunt ușoare. În schimb, la reconfigurarea pactelor politice, demiterea lor este mult mai complicată. E nevoie de pretexte, de comisii, de invenții birocratice năstrușnice.

Să pici cu nota 6,98 un examen la care îți trebuia minim 7 și să ajungi primul sub linie pare ghinion curat. Dar când evaluarea e organizată special pentru ca să iei sub 7, nota 6,98 devine de-a dreptul onorantă. Evaluat de o comisie cu rol de pluton de execuție, Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria, a luat 6,98 și a pornit pe panta ireversibilă a demiterii.

De ce? Pentru că e penelist, pentru că nu e pesedist, pentru că trebuie să plece, pentru că nu are bască. Cel care în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru din Oradea de anul trecut rostea o rugăciune ironică adresată șefilor CJ plătește acum cu funcția, semn că zeii de acolo au răzbunarea în fișa postului.

Vulcu își termină mandatul într-un mod nemeritat. Este oarecum nedrept ca cifrele să decidă soarta unui om mai degrabă deprins cu cuvintele. Să fii manager de dumnezei nu este ușor. Pentru a conduce oameni cu personalități diverse și puternice cum sunt actorii și oamenii din teatru, trebuie să înțelegi foarte bine culisele.

Un actor sau regizor știe din ce aluat sunt făcuți artiștii, știe ce se află în spatele scenei, cunoaște câte energii trebuie coordonate pentru un spectacol. Poate că dintre toți directorii, cei din teatru petrec cel mai puțin timp efectiv în birou.

Sigur, ei nu trebuie bătuți în cuie pe viață în funcții. Un suflu nou și o abordare diferită sunt binevenite, chiar recomandate, din vreme în vreme. E important, însă, ca, la încheierea mandatului, un manager să iasă pe ușa din față a teatrului, nicidecum să fie scos pe cea din dos.

Dar nefericirea face ca actorilor să le fie rezervată această glorie doar postum, când sunt scoși din foaier cu mâinile pe piept, acoperiți de flori și aplaudați printre lacrimi.

Ar fi frumos ca, în ultima zi de mandat, Daniel Vulcu să să plece acasă pe ușa din față a teatrului, pe picioarele lui, aplaudat de colegi. În cei 7 ani de domnie, teatrul orădean și-a diversificat enorm repertoriul, a câștigat vizibilitate națională, a bifat câteva festivaluri importante, a avut nominalizări la premiile UNITER (a și găzduit gala din 2016) și, cel mai important, i-a adus din nou pe oameni în sala de spectacol. Au existat și părți mai puțin bune, dar despre astea avem o eternitate să discutăm.

Plecarea lui Vulcu pe ușa din față a teatrului și pe propriile picioare ar avea rolul unui bobârnac ironic tras morții la care a fost condamnat prematur și ar marca reîntoarcerea în rândul actorilor. Ca iubitor de teatru mă voi duce și eu să îl aplaud.

Lucian Cremeneanu

Reclame