Proiectul de teatru intelectual montat de regizorul Gavriil Pinte cu trupa ”Iosif Vulcan” din Oradea a ajuns la final. Episodul Macbeth a încheiat armonios povestea începută în octombrie 2014 cu episodul Hamlet și continuată în aprilie 2016 cu Episodul Lear.

”În vremuri obscure ne ajută cei care au mers prin întuneric.”

Cu această replică începe proba de slalom printre momentele cheie ale piesei lui Shakespeare. Gavriil Pinte a continuat să spună povestea altfel, într-un mod plin de imaginație, lucrând în mod egal cu actorii și obiectele de decor, folosind optim și mereu surprinzător absolut toată scenografia (imaginată și realizată într-o manieră impresionantă de vechea sa colaboratoare Roxana Ionescu).

Construit în aceeași manieră industrială ca primele două părți, episodul Macbeth se învârte în jurul pumnalelor, uneltele de muncă ale eroilor, dar, din nefericire, și ale celor mai josnici trădători. Sunetul ascuțirii lor de pe scenă este sunetul urzirii planurilor mișelești și semnalul deschiderii acțiunii către dezastre.

Forța  metalului se răsfrânge și asupra ușilor care închid și deschid scena de-a lungul ei, porți care, odată coborâte ca niște ghilotine, cu un zgomot ce îngheață sângele, pecetluiesc soarta unor personaje și separă viața de moarte.

Macbeth e Șerban Borda, același care, în Episodul Lear, a împărțit rolul cu sătmăreanul Ciprian Vultur. Îi stă alături Angela Tanko, o doamnă Macbeth uneltitoare și avidă de putere, care-și atrage soțul în dorința de parvenire.

Cei doi comunică prin respirație și inspirație ca un cuplu sudat care se înțelege din priviri. Sunt personajele principale ale spectacolului, dar, totuși, trebuie să împartă onoarea cu încă cineva. Detalii, mai jos.

Minunatul George Voinese crează o bijuterie teatrală, o scenă pe cât de simplă și limpede, pe atât de răscolitoare și biciuitoare pentru simțuri. Apariția sa e făcută să rămână pe retină mult timp după stingerea reflectoarelor și demontarea scenei.

Banquo (Răzvan Vicoveanu) și Macduff (Ciprian Ciuciu) fac legătura cu lumea exterioară și relevă îndepărtarea soților Macbeth de ea, precum și alunecarea lor pe panta plină de bolovani și spini a degradării umane.

Portarul cu rol de Hades (Sebastian Niță-Lupu) și medicul de la polul opus al societății (Mirela Lupu) limpezesc în cuvinte puține acțiunea și introduc inserțiile despre noapte și impactul acesteia asupra spiritului uman semnate de George Banu și Monique Borie.

Cele trei spectacole ”În Inima Nopții” realizate de Gavriil Pinte la Oradea sunt foarte echilibrate între ele, e greu să spui care este mai bun sau care ți-a plăcut mai mult. Însă Episodul Macbeth reușește o performanță aparte prin personajele secundare, cele trecute de obicei la finalul afișelor.

Și aici ajung la cel mai impresionant ingredient al spectacolului.

Omniprezentul grup al vrăjitoarelor (Georgia Căprărin, Adela Lazăr, Anca Rusu-Sigmirean, Anda Tămășanu și George Dometi) face un rol colectiv entuziasmant, de o complexitate peste așteptări. Ies din pielea vrăjitoarelor și se transformă, de la caz la caz, în corbi rău-prevestitori, spirite malefice, gânduri negre sau coșmaruri întunecate.

Vrăjitoarele însoțesc personajele pe tot parcursul spectacolului cu mișcări amenințătoare și sunete polifonice ce bagă spaima în oase, mutându-se treptat de la coada distribuției către rolurile principale. O performanță despre care nu știu dacă regizorul a țintit-o de la bun început, dar care i-a ieșit din plin. ”Vrăjitoarele” merită toate elogiile.

La final, pădurea (în prima oră de spectacol, nu o vedeam din cauza copacilor) crează cadrul optim pentru finalul apăsător, dar oarecum izbăvitor, al poveștii, momentul de restabilire a dreptății, de triumf tardiv și efemer al binelui în fața răului.

Dacă ar fi să asemuiesc trilogia ”În Inima Nopții” cu un hat-trick fotbalistic, pot declara cu siguranța unui crainic sportiv că Gavriil Pinte a încheiat-o cu un spectaculos gol din foarfecă.

Aștept cu mare curiozitate reacțiile de la Festivalul Shakespeare din Craiova, unde spectacolul s-a jucat vineri, 27 aprilie, la 3 zile de la premiera orădeană.

Lucian Cremenanu