Pe un text scris de un bărbat (Cornel Udrea) se întâlnesc trei femei diferite, atât de diferite, încât te-ai aştepta să fie cel puţin 30 de metri distanţă fizică între ele. Dar viaţa le pune prea aproape una de alta şi, curând, apar scânteile.

Una e subjugată de soţul abuziv, alta se ocupă cu subjugarea altor soţi, în timp ce a treia pare expertă în foşti soţi. Una victimă, una dominatoare, una superioară. Una cu frică de Dumnezeu, alta fără Dumnezeu, cealaltă de toţi Dumnezeii. Una simplă, una simpluţă, una complicată.

În regia Ralucăi Păun şi a Denisei Vlad, avem pe scenă trei personaje construite solid, credibil, fără ezitări. Frumuseţea neîncrezătoare, frumusetea exhibată şi cea de gheaţă se amestecă şi se ciocnesc într-un tablou general dominat de echilibru. Nu e exclus, după cum observa o doamnă de la masă, să avem de-a face cu trei faţete diferite ale aceleiaşi femei.

Pe scurt, femeile se întâlnesc la un interviu de angajare pentru apariţia într-un film. Sunt luate la întrebări rând pe rând de către o voce nevăzută, care, nu o dată, îşi depăşeşte condiţia de angajator. Când politicoasă, când fermă, când poruncitoare, când provocatoare, misterioasa voce, devenită treptat al patrulea personaj, merge până acolo încât creează tensiune şi pune paie pe foc. Iar focul va izbucni curând şi va arde rău de tot pe cineva.

Melania (Mihaela Gherdan) umblă cel mai mult la coardele sensibile, arând o plajă amplă de stări, sentimente şi senzaţii – ba are încredere, ba se teme, ba cade psihic şi se lasă pradă disperării, ba crede că poate merge până la capăt, după care eşuează în plâns sfâşietor. Creează cea mai mare empatie şi le ridică mingea la fileu celorlalte două personaje. Alexandra (Alina Leonte) dansează la polul total opus – fără teamă, fără complexe, fără dileme existenţiale, cu exces de încredere. În al treilea punct al acestui triunghi perfect echilateral apare cea care poate ucide din priviri – Minodora (Denisa Vlad), o frumuseţe rece, ascunsă în spatele unei superiorităţi condimentate din belşug cu sfidare şi mister.

Piesa e alertă, nu are scăpări de ritm şi nu pierde timpul cu chestiuni colaterale. În doar 45 de minute reuşeşte să atingă cu succes atât registrul de suprafaţă, cât şi pe cel grav, profund. Amestecă situaţiile de râs cu cele de plâns şi face apel constant la vigilenţa spectatorului. Piesa „Exclusiv„, o să vedeţi de unde îi vine titlul, demonstrează că teatrul de pub nu este deloc un fenomen frivol.

Nu vă povestesc ultimele 10 minute ale piesei, pentru că sunt delirante atât pentru un anumit personaj de pe scenă, cât şi pentru spectatori. Voi avea, de asemenea, speranţa, că nici voi n-o să le povestiţi prietenilor finalul, ca să nu le stricaţi vizionarea.