Intrarea – 8 lei. Prima bere – 3 lei. A doua bere – tot 3 lei. Servirea la bar – instantanee. În metal pub-ul Abyss din Oradea sunt vreo 30 de oameni. Pe scenă, un set de tobe şi două boxe. Mă bucur foarte mult că există pubul ăsta. E ultima redută a heavy metal-ului în Oradea, oraş în care rockerimea veche aproape a pierit, iar cea nouă e cam mică şi discretă.

La puţin timp, metalul începe. Trupa de deschidere e din Oradea, se numeşte Igfon, nu are basist, dar are doi chitarişti şi un vocalist bun. Peste cinelele tobarului au trecut cel puţin două maşini înainte de concert, altfel nu-mi explic forma şi gradul lor de distrugere. E prima oară când îi aud şi mă bucur. Cântă închegat, siguri pe ei şi sunt convins că, în timp, vor mai lucra la sound.

O jumătate de oră mai târziu, sunetul se schimbă ca prin farmec. Trupa de trash metal Penetration, venită pe cont propriu din undergroundul american pentru a-şi promova al doilea album, pune un procesor de chitară nou, schimbă cinelele şi premierul (nu, nu pe dl Ponta, ci toba aceea mică ce încasează câteva mii de beţe pe concert), iar soundul devine excepţional. Pe aceeaşi scenă, pe aceleaşi două boxe, cu acelaşi mixer.

Trupele din underground sunt foarte prietenoase. Membrii lor cântă din plăcere, nu cu gândul la încasări, nu au aere de vedete, nu au bodyguarzi şi nu cer limuzine cu geamuri fumurii. Penetration nu face excepţie. Se comportă ca o trupă de şcolari care se dă în stambă la un chef cu prietenii. Doar ceea ce se aude din difuzoare arată cât de serioasă e pentru ei treaba asta cu cântatul.

Atmosfera e foarte intimă. Chitarist-vocalistul îşi împarte berea cu vreo 2 spectatori. Bateristul se întinde peste tobe şi ciocneşte halba cu un fan din rândul întâi. Bassistul, o namilă de peste 100 de kg, chel, cu barbă roşcată de troll, dar extrem de simpatic şi prietenos, strigă după ajutor când rămâne fără combustibil. O bere neatinsă vine imediat.

Vai, dar pe cine avem noi aici, la tobe? Pe germanul Marc Reign, fost tobar la legendara trupă nemţească Destruction, iar mai nou la Morgoth. Aha, deci aşa se explică tunetele care vin din spate şi ritmul demenţial impus întregii cântări! Chitaristul Jesse Bartlett este extrem de tehnic, iar vocea sa umple microfonul de bale şi boxele de spume. Bass-ul lui Adam Netto are un sound superb – cu riscul de a fi contrazis, l-aş numi inovaţie în death-metal.

Penetration nu prea are ce căuta în underground. Consider că e o trupă cu potenţial mult mai mare. Reformulând, as spune aşa: singurul loc din lume unde trupa Penetration poate fi în underground este America, unde numărul trupelor şi concurenţa sunt imense. Piesa care mi-a rămas cel mai bine în cap se numeşte „Victory or Death”, de pe EP-ul de debut, mixat de celebrul chitarist Andy LaRocque de la King Diamond.

Concertul nu s-a terminat fără un mic apel la clasici – un cântecel de la Slayer, unul de la Venom, un psalm de la Judas Priest, altul de la Destruction. Am plecat de la concert zâmbind. Motivul? Îmi rămăsese în cap imaginea a vreo 15 masculi scandând în cor, cu pumnii ridicaţi, „Penetration! Penetration!”

La o cercetare pe internet, am descoperit că mai există o trupă cu numele Penetration – o trupă de punk din Anglia, formată în 1976 şi reformată în 2001. Aşa că, sugestia pe care i-am făcut-o mai în glumă, mai în serios, vocalistului, după concert („You should change your name into Double Penetration and get the fuck out of underground! You do not belong there!”) poate părea justă.