Etichete

, , , , , , ,

Cu tata la stadion

Taică-meu pleacă în vacanţă de Paşti. Are tren la 7 seara. „Hai mai repede în Oradea, să mergem la meci de la 5”, l-am momit cu o zi înainte. Bihorul joacă cu UTA în play out, mini-turneul pentru evitarea retrogradării. Tata nu refuză ocazia.

La 16:30 intrăm pe stadion. Cu biletele rupte în mână ne dăm seama că puteam intra pe gratis – tata pentru că e pensionar, eu pentru că am legitimaţie de presă. Ne-a picat fisa prea târziu. 20 de lei pentru clubul FB Bihor-hor… din partea familiei Cremeneanu-neanu! Să trăiască!

Precedenta vizită a tatălui pe stadionul din Oradea s-a întâmplat la un meci de divizia A, FC Bihor – Steaua. Echipa Stelei: Dukadam, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Stoica, Lăcătuş, Piţurcă, Balint etc. Au trecut 26 de ani de atunci. Meciul se terminase 0-0, fiindcă Bihorul avea nevoie de puncte şi atunci. După meci am luat autografe de la jucătorii stelişti şi de la nea Imi Jenei. Stadionul fusese arhiplin. Astăzi, FC Bihor joacă să nu pice în Liga a III-a în faţa a maxim 1000 de oameni.

La 17:00, ora oficială de începere a partidei, pe teren sunt doar nişte rezerve care trag la poartă. Ca un balon uriaş, întrebarea „De ce nu începe?” pluteşte deasupra stadionului. „Or fi făcut pană pe drum autocarul UTA?” întreb. „Mai ştii? Se poate”, răspunde tata din perspectiva şoferului profesionist care a făcut sute de curse cu sportivi pe la diverse competiţii. Aveam să aflăm ulterior că jucătorii arădeni n-au vrut să intre pe teren din cauză că nu şi-au primit salariile pe ultimele luni, iar în locul lor au fost chemaţi juniorii. La 17:15 arbitrul fluieră startul.

UTA e susţinută de o galerie ce poate fi descoperită doar de astronomii cu telescoape puternice. Într-un colţ de tribună, lîngă tabela electronică (singurul element demn de Liga 1 din tot ce ne înconjoară), patru fani îmbrăcaţi în roşu-alb privesc în tăcere. Unul dintre ei afişează un fular. Probabil îşi fac scandările prin statusuri pe Facebook, fiindcă sunt muţi ca peştii. Ca o ironie supremă, întreaga tribună de lângă ei este acoperită cu o pânză pe care scrie cu litere gigant „Mărimea contează”.

Galeria gazdelor, amplasată în partea opusă, domină categoric fundalul sonor. Sunt mult mai mulţi, aproape 10. Afişează un banner lung pe care scrie „Împreună ne ridicăm”. Unde, nu ştiu. Poate la cer, trimitere la Mântuitor, că tot e Vinerea Mare. Dacă cele două „armate” s-ar întâlni faţă în faţă, s-ar lăsa, cel mai probabil, cu nişte beri băute împreună în cel mai apropiat birt. Acum câţiva ani, Bihorul avea galerie puternică, dar aflu că membrii ei au migrat spre alte sporturi, mai de primul eşalon.

În minutul 4, avem un şut periculos care loveşte bara. „Fut-o Dumniezo de bară!” îşi începe comentariul un suporter supărat pe lume. E uscăţiv, are barbă aproape sură şi dinţi cam rari. Poate avea la fel de bine 45 sau 65 de ani. Un minut mai târziu, un alt atac al bihorenilor. „Du-te, Popaaa!” îl împinge din spate aceeaşi voce. Jucătorul nu confirmă şi faza rămâne fără rezultat. Dar la acţiunea următoare, căpitanul Florin Lazăr o bagă în aţe cu un şut năpraznic de la 30 de metri. 1-0 pentru noi! Ne relaxăm.

După ce superioritatea gazdelor este demonstrată clar, vecinul din spate dă semne de fair play: „Hai UTA!” De fapt, e doar ironic. După care îl ia în vizor pe tuşier, care a oprit corect o fază de atac a echipei noastre: „Orbire-ai cu steagu’ ala!” Şi descrie în amănunt nişte activităţi intime pe care le-ar face cu nevasta arbitrului, activităţi care implică chiar şi steagul soţului înşelat. „Ăla nu-i arbitru, îi frânar de la cefereu'” îi strigă un altul. „Du-te, mă, la gară cu steagu’ ala!”

Soţia arbitrului de linie nu scapă necurtată nici la 2-0. Suporterul supărat descrie în continuare tehnici sexuale neconvenţionale cu doamna în prim plan. Hopa! Un jucător de la UTA e la pământ. Echipa medicală intră în teren. Aşteptam momentul ăsta. Omul nostru izbucneşte: „Pămâââânt! De-ala galben!” Pentru cei care nu ştiţi, e modul în care, în Bihor, se sugerează îngroparea directă a jucătorilor oaspeţi accidentaţi, fără acordarea primul ajutor.

Mai cade unul. „La Rulikowski cu el!” se strigă din tribună. Dar meciul continuă. Totuşi suntem la fotbal, nu la înmormântare. De prin minutul 40 suporterul supărat nu mai zice nimic. Echipa joacă binişor, arbitrul nu prea greşeşte, de soţia tuşierului e sătul deja. Fumează ceea ce pare a fi ţigara de după. Pauza îl moleşeşte şi mai tare. În repriza a doua nu-i mai auzim păcătoasa gură. Fotbalul de la îngemănarea Ligii a II-a cu a III-a continuă netulburat.

În minutul 75, eu şi tata vrem să plecăm. „Staţi să vedeţi golul 3”, ne opreşte Bogdan, care ne-a fost comentator personal, la zi cu toate informaţiile despre jucători şi antrenori. Şut… şi e 3-0! Aplaudăm şi ne ridicăm. Le lăsăm celorlalţi plăcerea de a savura golul nr. 4 care avea să vină peste două minute. Trebuie să părăsim spectacolul fotbalistic, fiindcă trenul nu întârzie decât atunci când îl aştepţi sau când eşti în el. Niciodată la plecare. Hai Bihoru’!

Lucian Cremeneanu

Cronici serioase şi fotografii de la această partidă găsiţi aici, aici şi aici.

Anunțuri