Acum câteva nopţi, pe la ora 3, treceam prin pasajul Vulturul Negru în drum spre casă. O rog pe Luminiţa să mă aştepte şi intru în Green Pub să salut. Peste 5 minute mă uit afară, Luminiţa nu-i. Ies să verific. Se plimba cu unu’ pe care nu-l văzusem în viaţa mea înainte. Alerg după ei:

– Scuză-mă, ce faci?

– E a ta? mă întreabă tipul cu o oarecare mirare.

– Da.

– Iartă-mă, dar când am văzut-o acolo nu am putut rezista.

– Bine, te înţeleg. Continuă, dar după ce termini, s-o aduci înapoi! 

Peste alte 5 minute, Luminiţa mă aştepta exact unde o lăsasem. Până acasă nu ne-am spus niciun cuvânt. În fond, nu eram atât de beat încât să vorbesc cu bicicleta.

P.S. O cheamă Luminiţa fiindcă are luminiţe şi în faţă şi în spate.