Etichete

, , , , , , ,

 

DSC_2491

Concertul de acum o săptămână al grupului Pasărea Rock a fost unul neobișnuit. În primul rând pentru că am văzut la muncă un super-grup de muzicieni veniți din direcții diferite, dar cu legături destul de strânse între ei. Doar doi dintre cei de pe scenă (chitaristul Teo Boar și clăparul Vlady Cnejevici) nu au legături directe cu Phoenix. Ceilalți au conexiuni vechi de 10 ani (Cristi Gram), 34 de ani (Mani Neumann), 39 de ani (Ovidiu Lipan Țăndărică), 43 de ani (Ioji Kappl) și 44 de ani (Mircea Baniciu).

Cronica concertului de la Oradea este aici.

A fost neobișnuit și din pricina repertoriului. Mai rar ai ocazia să asculți o asemenea compilație de tip Best Of. Era și firesc să fie așa, fiindcă Pasărea Rock e paradoxală. Deși abia născută, are în spate o istorie de zeci de ani. Playlist-ul a fost axat pe câteva dintre cele mai iubite cântece din repertoriul Phoenix și Mircea Baniciu. Doar două au fost noi, dintre care unul (Praznic năpraznic) dă deja semne de priză la public, în ciuda videoclipului gen Etno TV.

În ce direcție o va lua Pasărea Rock?

Aceasta este marea mea întrebare. Cei 3+4 au testat publicul în acest turneu național și au primit confirmări încurajatoare. Da, publicul îi vrea! Dacă vor continua doar cu cântecele trecutului, își vor asigura o existență liniștită în următorii câțiva ani, timp în care vor face turul serbărilor din orașele României și le vor îndulci românilor petrecerile în aer liber.

Dar dacă vor veni cu cântece noi, vor fi acestea acceptate de către public? Căci, până la urmă, tot publicul este suveran. Un suveran cam conservator, aș adăuga.

Acesta e punctul sensibil care face diferența dintre artiști: unii au curajul să impună direcții și să-și tragă publicul după ei, în timp ce alții se mulțumesc să meargă pe cărări gata bătătorite. Oricâte bube ar avea pe orgoliu, Nicolae Covaci a fost întotdeauna un lider. În orice formulă Phoenix a funcționat, a avut puterea să creeze mereu ceva nou, să smulgă aplauze noi, să atragă public tânăr, să facă un pas înainte.

Dacă va lansa câteva hituri pe un prim album, Pasărea Rock se poate gândi la un viitor mai lung. Iar dacă în următorii doi-trei ani va reduce ponderea cântecelor vechi din repertoriul la 50-60%, atunci se va putea vorbi despre succesul proiectului.

Pasărea Rock este o mișcare de răspuns la zbaterile în propria cenușă ale Păsării Phoenix, pe care, cu încăpățânarea sa legendară, Covaci crede că o poate duce la infinit. Urmând dictonul „Phoenix, însă eu…”, transformat și în titlu de carte auto-biografică, Nicu Covaci crede că e suficient să mute plăcuța de înmatriculare cu nume personalizat de pe o mașină pe alta.

În replică, Păsărea Rock a adoptat tactica mecanicului auto pasionat, îndrăgostit de fiecare piesă: a mutat motorul, computerul de bord și sistemul de direcție pe o caroserie nouă, la care a atașat roți noi, mai puternice. Diferența e vizibilă, iar reacția publicului reconfirmă o lege nescrisă a entertainmentului: publicul se atașează de oameni, de voci și de cântece, nicidecum de branduri.

Lucian Cremeneanu