De-a lungul timpului, mulţi habarnişti şi-au dat cu părerea despre numele rasei mele. Mă refer la specialiştii buni la toate – politică, fotbal, rase de câini. M-au făcut terrier, m-au făcut caniche… Dar parcă niciuna n-a fost atât de dureroasă ca cea de alaltăieri, din parc, când un tată, înconjurat de o herghelie de copii, a comis-o: „Uite pechinezu’!” I-am zis una în gând, despre pechineza de maică-sa şi copiii lui fără pedigree, dar tot m-am trezit cu un sâmbure de îndoială. După ce am ajuns acasă, m-am verificat în oglindă, de siguranţă.