Etichete
Alin Stanciu, Angela Tanko, Ciprian Ciuciu, Emil Sauciuc, Eugen Neag, FITO 2014, Gavriil Pinte, George Banu, Ion Abrudan, Ion Ruscuţ, Iron Maiden, Mirela Niţă-Lupu, Monique Borie, Oradea, Parcul Nicolae Bălcescu, Pavel Sîrghi, Richard Balint, Sebastian Lupu, Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Iosif Vulcan
În Parcul Nicolae Bălcescu a răsărit o scenă metalică gigantică. E argintie, sclipitoare şi cu acoperiş alb. La 10 metri de ea, un tobogan gonflabil roşu, mare şi el. În ambele locuri se joacă, dar nu în acelaşi fel. În vreme ce pe tobogan se caţără copii fericiţi de iluzia unui derdeluş în miez de vară, pe scenă 15 actori de la Teatrul Regina Maria pregătesc joaca din toamnă. Pe podeaua de sub monstrul metalic e un podium şi o mini-piramidă din scaune de lemn. În acest decor se naşte, în văzul lumii, o piesă de teatru.
Emil Sauciuc îşi încălzeşte degetele la o maşină de scris aflată pe o măsuţă cu rotile. Ion Ruscuţ împinge măsuţa de jur împrejurul scenei. Celălalt Ion, Abrudan, cară o ladă de plastic plină pe jumătate cu apă. Cocoţaţi pe piramida de scaune, soţii Lupu schimbă câteva replici. Pe o băncuţă, într-un tricou cu Iron Maiden, Richard Balint butonează un telefon fără butoane. Aparent detaşat, Alin Stanciu e întins pe o schelă la 3 metri de pământ, ca un zilier ce fură câteva clipe de odihnă. „Unde e Ionescu?”, întreabă regizorul. „L-am sunat, ajunge în 3 minute!”
