Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Repetitie in parc

În Parcul Nicolae Bălcescu a răsărit o scenă metalică gigantică. E argintie, sclipitoare şi cu acoperiş alb. La 10 metri de ea, un tobogan gonflabil roşu, mare şi el. În ambele locuri se joacă, dar nu în acelaşi fel. În vreme ce pe tobogan se caţără copii fericiţi de iluzia unui derdeluş în miez de vară, pe scenă 15 actori de la Teatrul Regina Maria pregătesc joaca din toamnă. Pe podeaua de sub monstrul metalic e un podium şi o mini-piramidă din scaune de lemn. În acest decor se naşte, în văzul lumii, o piesă de teatru.

Emil Sauciuc îşi încălzeşte degetele la o maşină de scris aflată pe o măsuţă cu rotile. Ion Ruscuţ împinge măsuţa de jur împrejurul scenei. Celălalt Ion, Abrudan, cară o ladă de plastic plină pe jumătate cu apă. Cocoţaţi pe piramida de scaune, soţii Lupu schimbă câteva replici. Pe o băncuţă, într-un tricou cu Iron Maiden, Richard Balint butonează un telefon fără butoane. Aparent detaşat, Alin Stanciu e întins pe o schelă la 3 metri de pământ, ca un zilier ce fură câteva clipe de odihnă. „Unde e Ionescu?”, întreabă regizorul. „L-am sunat, ajunge în 3 minute!”

E prima repetiţie la care asist. Vreau să văd zbaterile prin care se naşte o piesă de teatru. „Gata! Haideţi să-i dăm drumul! Lucrăm la sfârşitul coşmarului”, zice regizorul şi fiecare se duce la locul lui. Aha, e un coşmar! Iar într-un coşmar, ştim bine, orice e permis. Brambureala de pe scenă începe să capete un sens. Pavel Sîrghi, Ciprian Ciuciu, Eugen Neag şi încă vreo cinci colegi au în mâini oglinzi pe care le ţin în dreptul feţei. Se fac schiţele de mişcare scenică. Spectacolul e în faza în care i se construieşte osatura. Din când în când se mai trage cu ochiul la cele 16 pagini de scenariu. Din ele va ieşi o piesă de o oră şi jumătate.

Copiii de pe tobogan chiuie fericiţi. Câţiva trecători se opresc curioşi pe alee. Intenţionat sau nu, teatrul îşi face reclamă în cel mai eficient mod, aducând în parc, printre oameni, actul creaţiei artistice. Un banner informativ ar spori impactul vizual: „Atenţie! Trupa Iosif Vulcan repetă!” La fel ca marile cluburi de fotbal, şi teatrul ar putea vinde bilete la antrenamente. Astfel, efortul imens al actorilor, regizorilor şi tehnicienilor ar fi mult mai vizibil.

„Aţi mai repetat vreodată în aer liber?”, îl întreb pe veteranul Ion Abrudan. Se luminează la faţă: „Ehei… Pe vremea când aveam spectacole în Teatrul de Vară! Ce prostie a fost că s-a distrus locul acela!”, oftează cu amărăciune. „Reluăm de la preluarea reginei”, anunţă regizorul, care, în timp ce dirijează traficul pe scenă, seamănă cu un agent de poliţie într-o intersecţie. Regina, Angela Tanko, trece chiar pe lângă mine. Uau! Niciodată n-am fost mai aproape de o regină.

Spectacolul „În inima nopţii – Episodul Hamlet” are scenariul semnat de chiar regizorul său, Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie. Premiera e programată pentru 25 septembrie, în Festivalul de Teatru. Va fi o piesă grea şi cred că ţinteşte un premiu. Succes!

Lucian Cremeneanu