Etichete
2011, Celelalte Cuvinte, Călin Pop, Daniel Vulcu, Leontin Iovan, Marcel Breazu, Oradea, Ovidiu Roşu, Teatrul Regina Maria Oradea, Tiberiu Pop
Pe mine nu m-a surprins refuzul lui Daniel Vulcu de a găzdui în nou-renovata clădire a Teatrului din Oradea concertul de 30 de ani al grupului Celelalte Cuvinte. Că managerul teatrului nu agreează rockul sau că nu vrea să sprijine valorile locale nu cred că i se poate imputa, chiar dacă refuzul său nu dă bine. Eu cred că explicaţia e alta şi am să v-o spun apelînd la cîteva amintiri din copilărie.
După o zugrăveală nouă sau o curăţenie generală în casă, mama interzicea toate activităţile care pînă atunci erau fireşti. Eu nu mai aveam voie să pun postere sau să joc tenis la perete în cameră, tata nu mai avea voie să folosească bucătăria pe post de atelier, prăjelile care periclitau curăţenia pereţilor erau suspendate, descălţatul se petrecea pe terasă, iar cine intra cu pantofii pe covoare era trimis la Canal. Dar, odată cu trecerea timpului şi apariţia primelor semne de murdărie, regulile se volatilizau treptat. După care toată lumea se întorcea la toate păcatele iniţiale.
Cam la fel e şi situaţia Teatrului din Oradea. După atîţia ani în care clădirea a fost în lucrări de renovare, nu e de mirare că cei care o administrează se poartă cu ea ca şi cu o fată mare. Sunt sigur că toată lumea de la teatru preţuieşte acum clădirea într-un mod mult mai profund. Atît de mult, încît dacă li s-ar cere spectatorilor să se descalţe la intrare, nu li s-ar părea prea exagerat. Era limpede că cel puţin pentru o perioadă, Teatrul nu va fi închiriat pentru concerte rock, competiţii de paint ball sau spuma party. De aceea, refuzul lui Vulcu era uşor de anticipat.
Îmi pare rău că Celelalte Cuvinte nu va cînta la teatru. Evenimentul ar fi avut o altă ţinută, iar scena şi logistica ar fi permis o regie de spectacol serioasă. Sunt convins că rockerimea decentă şi inteligentă care face parte din publicul lor nu ar fi făcut absolut nicio pagubă sălii nou-renovate. Rockerii care mai demult rupeau scaune s-au maturizat şi s-au rafinat, la fel ca muzica lui Călin Pop şi a colegilor săi. Paradoxal, pierderea de imagine este a oraşului, nu a trupei. Oradea ratează ocazia de a fi partener oficial al unui eveniment major în muzica rock, transformînd în vorbe goale viitoarele declaraţii politicianiste de genul „Suntem mîndri de Celelalte Cuvinte!”.
La mulţi ani, Călin! La mulţi ani, Marcel! La mulţi ani, Tibi! La mulţi ani, Tinu! La mulţi ani, Ovidiu (şi scuze că te-am înlocuit în poză)!
Ai dreptate in ceea ce priveste pierderea de imagine a orasului… Din pacate, nu doar in domeniul muzical Oradea pierde teren, imagine si prestigiu din cauza unor „Vulci”… Am mai vazut si reviste care au continuat sa fiinteze prin alte judete si sa ridice imaginea unor institutii de acolo, doar pentru ca in Oradea au existat „binevoitori” care nu au considerat necesara o continuitate in acest sens… Alles Gute!
ApreciazăApreciază
O trupa avem si noi…si nu suntem in stare de ea!!!
ApreciazăApreciază
Am fost in anii 80 (mai spre sfarsit) la multe concerte ale trupei, dar cel mai TARE a fost cel de la teatru. Pacat ca nu mai tin minte date sau altceva.
Chiar se crede ca, cei care ar participa ar distruge neaparat?
Imi pare rau dar rock-ul ca gen este demult clasic si consacrat. Doar mintile unora nu asimileaza.
Ca si in multe, multe alte domenii din aceasta tara……………..
ApreciazăApreciază
La un concert Celelalte Cuvinte din anii 90, ţinut la teatru, s-au rupt cîteva scaune. Se pare că amintirea aceea încă bîntuie.
ApreciazăApreciază
Nesimtire crasa…oricum, vom fi si la Blue Monday pentru a-i sarbatori pe Celelalte Cuvinte !
ApreciazăApreciază