12 Luni mart. 2012
Posted in Life in Bali
Etichete
2011, Bali Mandira, Life in Bali, Melbourne, Norvegia, Romania
Un adolescent australian bate mingea de ping-pong de unul singur pe masa de lângă piscina hotelului. Mă ofer voluntar:
– Cauţi un partener?
– Da, până vine frate-meu.
– Hai să jucăm!
Începem să o ţăcănim. Băiatul, cam începător. După un timp întreb:
08 Marți nov. 2011
Posted in Călătorii
Etichete
Mini-serialul meu despre experiențele trăite în Japonia a ajuns la final. În loc de încheiere, vreau să mai completez cîteva lucruri pe care le-am lăsat pe dinafară pînă acum:
O societate care se mișcă (pe) repede înainte, dar care nu uită să privească înapoi.
În două săptămîni de umblat intens cu mijloacele de transport în comun și pe stradă n-am simțit niciun miros de transpirație sau alt miros neplăcut. E drept, nu au fost zile de vară. Dar, chiar și așa, preocuparea japonezilor pentru curățenia personală este impresionantă.
Deseori am avut impresia că sunt singurul din Japonia care folosește Nokia. Cei mai mulți foloseau iPhone sau DoCoMo, un foarte popular brand japonez.
La plecarea dintr-un restaurant din Tokyo în care am servit cina, am primit cel mai neașteptat cadou-suvenir – cîte o căpățînă de salată verde. După ce am rumegat cîteva frunze în metrou, le-am făcut cadou unui om fără adăpost care, alături de alții, se pregătea de culcare în stația de metrou Shinjuku.
Tot în Tokyo m-am intersectat pe stradă cu doi români. Erau îmbrăcați, firește, în trening și încercau să intre în vorbă cu două domnișoare localnice. Dacă pentru treninguri aveau o scuză imensă (amîndoi erau componenți ai naționalei masculine de gimnastică), pentru faza cu localnicele merită trași la răspundere, din cauză că amîndouă erau groaznic de urîte.
07 Luni nov. 2011
Posted in Călătorii
Captivat de călătorie și de experiențele trăite, am ignorat o durere de gât care a tot crescut de la o zi la alta. Amigdalele mele fac figuri de câte ori se întâlnesc cu toamna. Așteptând să treacă de la sine, m-am trezit într-o dimineață că abia pot înghiți. Cu o poftă nebună de antibiotice, am sunat la recepția hotelului. Am întrebat dacă au un doctor, pentru că am o problemă cu gâtul.
Vocea care a ridicat receptorul nu m-a înțeles, așa că m-a pasat altcuiva. Am repetat povestea – „Am o problemă cu gâtul și aș vrea să știu dacă aveți medic în hotel.” Persoana mi-a promis că va reveni curând cu un telefon. Peste 15 minute m-a sunat managerul de la front office, care, cu profesionalism în glas, m-a întrebat ce problemă am cu aparatul de aer condiționat. Așa că m-am dus la spital.
05 Sâmbătă nov. 2011
Posted in Călătorii
Etichete
Toți japonezii cu care am vorbit s-au luminat la față cînd le-am zis că o să vizitez Kyoto. „O să-ți placă mult”, mi-au spus. Au avut dreptate. Kyoto oferă cea mai autentică experiență japoneză, cu puțin modern și multă tradiție. Orașul a fost mult timp capitala imperiului, fapt care se simte cumva în aer și în privirile localnicilor.
Kyoto are o noblețe aparte. Respiră prin toți porii tradiție și cultură. Străzile sunt un amestec de localnici negrăbiți, turiști cu aparate foto, maiko sfioase, experte în evitatul privirilor, kimono-uri multicolore, cărucioare pe două roți imense, trase de băieți musculoși, în care se lăfăie mușterii cu dare de mînă.
04 Vineri nov. 2011
Posted in Călătorii
Nu m-am lămurit niciodată care e ordinea firească a lucrurilor – rezolvi prima dată treburile mari, importante, și abia apoi te ocupi de detalii sau dai atenție detaliilor de la bun început, folosind atenția pentru ele drept temelie pentru toate construcțiile viitoare? Oricare ar fi adevărul, cert este că gradul de performanță la care a ajuns un om, o organizație sau o societate poate fi evaluat și după atenția pe care o acordă detaliilor.
Detaliile sunt problemele acelea mici, pe care superficialii le ignoră zicînd „Las’ că merge și așa!” Detaliile sunt problemele acelea mici pe care dacă le iei în seamă, ești considerat, în unele țări, tipicar, fixist sau chiar nazist. În călătoria mea în Japonia m-am întîlnit deseori cu detalii puse la punct cu măiestrie, care m-au uns la suflet și m-au făcut să mă simt al naibii de bine. Iată doar două exemple.
03 Joi nov. 2011
Posted in Călătorii
Nunta de la etajul 23.
Hotelul la care stăm în Osaka începe de la etajul 23, unde îşi are recepţia. Tot la acelaşi etaj e și o biserică. Nu, nu o sală care funcţionează ca biserică, ci o biserică din piatră, cu cruce, popă și altar. A doua zi curtea îi era plină de enoriaşi japonezi, care îşi făceau poze cu un mire şi o mireasă.
Planul de a colinda orașul mi-a fost dat peste cap de o ploaie de toamnă, rece, nesfărșită. M-am refugiat într-un mall de lînga hotel, să pierd vremea și să casc gura. Acolo, într-un raion de la etajul II, mi-am amintit într-o singură clipă de o dragoste de care aproape uitasem: dragostea pentru bicicletă. Orice bărbat, indiferent de vîrstă, condiție socială și grad de maturitate, este o variantă ușor upgradată a puștiului care, la un moment dat din viața lui, și-a dorit cel mai mult o bicicletă. Iar atunci cînd a avut-o, ea a devenit cel mai important lucru din lume.
31 Luni oct. 2011
Posted in Călătorii
Etichete
2011, călătorii, Ion Iliescu, Japonia, Michael Jackson, Nagoya
În Nagoya am 5 ore la dispoziţie să colind prin oraș de unul singur. După ce şutesc un pliant de la biroul de informații turistice din gară, o întreb pe doamna de la ghișeu cum ajung la un pub dintr-o reclamă. Începe să-mi explice ce metrou trebuie să iau și de unde, dar o întrerup:
– Vreau să merg pe jos.
– Pe jos? Aveți de mers mai bine de jumătate de oră, exclamă ea surprinsă. Dar doamna nu știe că picioarele mele sunt bine antrenate după 4 zile de umblat de dimineața pînă seara prin Tokyo.
– Jumătate de oră e OK. Chiar și medicii recomandă. Vreau să văd orașul!
CREMENEANU.COM 