Hotelul la care stăm în Osaka începe de la etajul 23, unde îşi are recepţia. Tot la acelaşi etaj e și o biserică. Nu, nu o sală care funcţionează ca biserică, ci o biserică din piatră, cu cruce, popă și altar. A doua zi curtea îi era plină de enoriaşi japonezi, care îşi făceau poze cu un mire şi o mireasă.

Planul de a colinda orașul mi-a fost dat peste cap de o ploaie de toamnă, rece, nesfărșită. M-am refugiat într-un mall de lînga hotel, să pierd vremea și să casc gura. Acolo, într-un raion de la etajul II, mi-am amintit într-o singură clipă de o dragoste de care aproape uitasem: dragostea pentru bicicletă. Orice bărbat, indiferent de vîrstă, condiție socială și grad de maturitate, este o variantă ușor upgradată a puștiului care, la un moment dat din viața lui, și-a dorit cel mai mult o bicicletă. Iar atunci cînd a avut-o, ea a devenit cel mai important lucru din lume.

Japonia e o țară foarte bună de pedalat. Șoselele și trotuarele au zone speciale pentru bicicliști. Dacă nu ninge sau plouă, bicicleta e cel mai frumos mijloc de transport posibil. În timp ce alte țări fac campanii prin care să convingă lumea să folosească bicicleta, japonezii se plîng de contrariu. „Din ce în ce mai mulți oameni merg cu bicicleta la serviciu sau la școală, în loc să folosească transportul în comun” se plîngea un oficial într-un articol de ziar care vorbea de creșterea numărului de accidente în care sunt implicați bicicliști. Aici am văzut cele mai frumoase, cele mai spectaculoase și cele mai moderne biciclete. Biciclete Renault, Peugeot și Panasonic, biciclete electrice, biciclete cu curea de transmisie în loc de lanț, biciclete de toate formele, modelele, culorile și prețurile. Dupa ce am căscat gura o oră întreagă printre sutele de biciclete de vînzare, am dat și peste cea mai scumpă pe care am văzut-o în viața mea.

M-am rupt cu greu dintre fiarele cu spițe și am nimerit între alte fiare, cu blană, de astă dată – un magazin de animale de companie. Înainte de a apuca să mă minunez de frumusețea și drăgălășenia locatarilor, am sesizat ceva și mai senzational: în magazin nu miroase deloc a animale. Știti mirosul dintr-un pet shop, nu? Ei, bine, aici nu miroase deloc. Absolut deloc! Mi-am suflat nasul, am inspirat adînc… nimic. Incredibil! Parcă toate animalele din cuștile de plexiglas ar fi din pluș.

Și pentru că ploaia nu dădea semne de oprire, m-am urcat în trenul de suprafață care face o buclă în jurul zonei centrale a orașului. Măcar să văd Osaka din tren, mi-am spus. N-am văzut nimic, din cauză că geamurile trenului erau aburite. Pînă la urmă am luat ploaia în piept și am lăsat-o să mă ude pînă la Hard Rock Cafe. O mare de oameni, cei mai mulți adolescenți ieșiți de la școală, se scurgea spre studiourile Universal, aflate chiar vis-a-vis. M-am lăsat purtat de ea pînă în fața intrării, unde am schimbat sensul de unul singur, ca o oaie rătăcită, și am intrat în local. O bere bună, un material despre turneul „The Wall” al lui Roger Waters și ultimul interviu dat de John Lennon mi-au înseninat ziua.

În episodul următor am să vă povestesc despre incredibila atenție la detalii a japonezilor.

Lecția japoneză (X) – Detalii, detalii…

Va urma