Etichete

, , ,

Jogging şi ciclism de duminică pe lîngă grădinile Palatul Regal.

Un lucru care m-a frapat în Tokyo încă de la primii paşi este calitatea neobişnuită a aerului. Dintre oraşele mari pe care le-am vizitat pînă acum, Tokyo este nu numai cel mai mare şi mai populat, dar şi cel mai puţin poluat. Aerul bun se simte la respirat şi chiar se vede cu ochiul liber, pentru că la tot pasul sunt oameni care aleargă sau pedalează.

Un aer prea curat pentru un oraș cu 16 milioane de locuitori, mi-am spus. O fi de la faptul că cei mai mulți oameni folosesc excepționalul transport în comun și ecologica bicicletă? O fi de la automobilele hybrid, tot mai multe la număr? De la stricteţea cu care se controlează emisia de gaze a maşinilor clasice? Sau de la miile de hectare de parcuri? Cel mai probabil, de la toate astea la un loc.

Aerul, care mie mi se pare surprinzător de curat, este considerat poluat de alţii.

Totuşi, unii localnici consideră că aerul e poluat. Mulţi poartă pe faţă măști albe de protecție. Domnişoare, pe care le ghicesc frumoase sub bucăţile albe de pînză, par mai preocupate de sănătate decît de etalarea frumuseţii. Probabil că cei mai mulţi dintre „mascaţi” se protejează de noxe, în timp ce alţii se protejează de viruşi. Citeam undeva că generaţiile tinere din Japonia au sistemul imunitar cam slab, din cauză că au fost crescute ca în laborator, fără să aibă voie să atingă nimic ce în prealabil nu a fost dezinfectat, fără contact cu animale, fără activităţi în aer liber. Am văzut, însă, şi oameni care purtau mască pentru a-i proteja pe ceilalţi de strănuturile sau tusea lor. Simţul responsabilităţii, care pluteşte peste tot în Japonia, se simte şi în această formă de respect social.

Într-o zi normală de lucru (de parcă japonezii s-ar opri vreodată din muncă), traficul auto în zona centrală a mega-orașului este nefiresc de fluent și nu prea aglomerat. Nu se stă mult la semafor, se respectă regulile de circulație, nu se claxonează aproape deloc, se circulă repejor, fără scrîșnete de cauciucuri, iar parcarea în loc interzis pare să fie pedepsită cu moartea. Pe lîngă optimizarea fantastică a semafoarelor inteligente, a unui master plan în aparență impecabil şi a numărului mare de poliţişti, care fluidizează circulaţia, nu o încurcă, marea parte a explicației acestui trafic „de duminică” am găsit-o în subteran. De cum am intrat acolo, mi-am adus aminte de un banc.

Va urma

Anunțuri