Recunosc, mă gândesc de multe ori, în timp ce merg să arunc gunoiul, că cei care îşi fac viaţa lângă tomberon pot afla multe despre mine. Imediat cum plec, sar ca ulii asupra săculeţului de plastic, îl desfac şi văd ce am făcut eu în ultimele zile. Mă consolează doar gândul că îi interesează mai mult resturile de mâncare decât viaţa mea.

Da, gunoiul spune multe despre cei care îl aruncă. Ce fac, ce mănâncă, cu cine se iubesc şi de câte ori. În „Gunoierul”, piesa pe care am văzut-o aseară în clubul Escape din Oradea, omul de lângă lada de gunoi ştie periculos de multe. Atât de multe, încât situaţia o ia razna la un moment dat şi începi să te întrebi dacă asişti la o comedioară nevinovată sau la un curs de omorât femei. Gunoierul (Richard Balint) se joacă iscusit cu creierul domnului (Sebastian Lupu) aducându-l în pragul nebuniei. Situaţia se limpezeşte abia după ce apare femeia (Mirela Niţă-Lupu).

Piesa începe promiţător, creşte frumos, ajunge la un prag optim al umorului, după care dă senzaţia că alunecă înspre demenţă nebunie. Textul lui Mimi Brănescu este adaptat şi ardelenizat excelent de câteva ori, momente în care umorul nativ, autentic, al actorilor îl depăşeşte pe cel al scriitorului. Apropo, Mimi Brănescu nu este femeie! Numele său complet este Cornel Mimi Brănescu. Asta explică atacul misogin de-a dreptul terorist dintr-un moment al piesei (vezi faza cu seringa), care era cât pe ce să-i coste pe actori simpatia numerosului public feminin din sală. Adică din club.

Lupta lui Sebastian Lupu de a duce teatrul în club în Oradea e pe drumul cel bun. Treptat, se va forma un nou public de teatru, care nu va concepe să privească o piesă fără să fumeze şi să bea. Ceea ce mă face uşor sceptic la posibilitatea transmutării lui, în timp, într-o sală de spectacol adevărată. Dar, repet, drumul e bun.