Etichete

, , , ,

E250 0

Mercedes E250 BlueTec 4Matic [Foto: mbusa.com]

Nu mă înnebunesc după maşini. Îmi plac, dar nu mi-am propus să fac o pasiune pentru obiecte pe care nu mi le permit. De ce să mă auto-frustrez salivând pe maşini de zeci şi sute de mii de euro pe care nu le voi avea niciodată?

Săptămâna trecută mi-am trădat maşinuţa.😦 Am înşelat-o cu o limuzină Mercedes E250 BlueTec 4Matic nouă nouţă, pe care Ţiriac Auto mi-a pus-o la dispoziţie pentru o zi! Avea doar 277 de km la bord! Da, 277!!! Când am înapoiat-o avea cu o sută de km mai mult şi un nou prieten: pe mine.

E250 1

Mercedes E250 BlueTec 4Matic

Mercedes E250 BlueTec 4Matic este o… o… Să vă fac o comparaţie: Dacă ar fi femeie, ar fi o culturistă deghizată în fotomodel, cu pachetele de muşchi iscusit ascunse sub haine elegante, dotată cu inteligenţă de tocilară olimpică la matematică. O frumuseţe clasică şi, în acelaşi timp, o forţă a naturii cu maniere de salon şi minte de mare maestru şahist. Să încep cu…

Inteligenţa.

Cu cât automobilele sunt mai deştepte, cu atât par să aibă mai puţină încredere în oameni. „Vrei să schimbi banda? Las’ că-ţi fluier eu dacă e cineva în unghiul mort, ca să nu mă julesc la caroserie. Vrei să parchezi? Las’ că-ţi caut eu locul potrivit, ca să nu-mi şifonez barele. Trimiţi sms-uri în timp ce conduci? Las’ că frânez eu ca să nu ne pupăm cu ăla din faţă!” Pachetul de asistenţă în timpul conducerii este atât de plăcut, încât îţi vine să ţi-l instalezi şi la bicicletă.

E250 2

Mercedes E250 BlueTec 4Matic

Cutia de viteze

La Mercedes E250 BlueTec 4Matic cutia automată nu schimbă cele 7 trepte de viteză în mod standard. Computerul maşinii îţi analizează stilul de condus şi adaptează pragurile de turaţie în aşa fel încât să-ţi fie bine. Dacă la volan trece soţia, maşina se va adapta intuitiv şi va schimba în funcţie de stilul dumneaei. Astfel, celebra replică a bărbaţilor surghiuniţi pe scaunul din dreapta, „Da’ schimbă odată, n-auzi cum urlă motoru’ ăla?” va dispărea pentru totdeauna.

Motorul

N-am ridicat capota pentru simplul motiv că nu ştiam de unde se deschide. Dacă aş fi făcut-o şi aş fi avut vedere cu raze X, ca Superman, aş fi numărat 4 cilindri cu 2143 de cm3, din care ies vreo 200 de cai putere. Da, un diesel cu 4 cilindri, destul de rar pentru Mercedes Benz. Motorul, atât de silenţios, încât de multe ori se aude mai tare ventilatorul de la climă, ştie să demareze lent sau sprinten, în funcţie de greutatea tălpii. Ca bonus, i se oferă conducătorului un orgasm în momentul în care intră în funcţiune sistemul turbo.

E250 3

Mercedes E250 BlueTec 4Matic

Stabilitatea

Am dus-o special prin două din cele mai prost desenate curbe pe care le poţi găsi în Oradea: curba de pe podul din faţa intrării în Piaţa de Vechituri şi curba la stânga de la ieşirea de pe strada Independenţei în Cantemir, imediat după semafoarele de la colţul parcului. Am intrat în ele voit tare să văd ce se întâmplă. Limuzina a ignorat cu diplomaţie stupizenia celor care au desenat curbele şi a stat pe drum ca şi cum s-ar fi aflat în Germania. Sau Japonia. Sau Singapore.

Interiorul

Designul bordului combină clasica bară de mahon cu ceas analogic, care le place mult mercedesiştilor, cu ecranele digitale ce oferă informaţii peste necesarul unui conducător auto. Nu-mi place pielea în interiorul maşinilor, dar pielea artificială bej silk a limuzinei este deosebit de prietenoasă. E piele, dar nu e piele. Adică nu e piele, dar e piele.🙂 Am lăsat maşina în soare vreo două ore, iar la urcare nu m-a ars deloc la fund. Nu am testat încălzirea în scaune căci era caniculă, dar sunt convins că funcţionează perfect.

E250 4

Mercedes E250 BlueTec 4Matic

Sistemul multimedia

Uşor de manevrat din butoanele de pe volan sau din butonul mare de lângă cotieră, sistemul oferă acces uşor la toate secţiunile meniului. Sistemul de sunet, foarte bine echilibrat, acoperă egal tot habitaclul, cu tot spectrul de frecvenţe bine reprezentat. Nu mai pomenesc de sistemul de navigare, mufele usb şi conexiunea bluetooth pentru telefon, fiindcă suntem în 2015 şi nu ne-am născut alaltăieri. La mersul înapoi, ecranul din centrul consolei comută pe camera de luat vederi din spate, peste care computerul desenează traiectoria în funcţie de poziţia roţilor. Mai mult, pe baza senzorilor amplasaţi de jur-împrejur, se generează o imagine a maşinii văzută de sus!

Concluzii

Mi-a plăcut tare mult sistemul Eco, cel care opreşte motorul la semafor şi generează economii de combustibil considerabile. Aştept mulţumiri din partea Ţiriac Auto Oradea pentru că n-am dus maşina pe drumul Oradea-Beiuş. Mi-am imaginat sutele de ingineri care au lucrat la proiectarea şi construcţia acestei minunăţii zvârcolindu-se în somn, bântuiţi de vise negre, trezindu-se speriaţi fără să ştie ce li se întâmplă. Infrastructura din România nu merită astfel de automobile, de aceea am în continuare senzaţia de nefiresc atunci când le văd pe şosele. Ca locuitor al Bihorului, printre cele mai nefericite judeţe din ţară la capitolul drumuri, nu mi-aş cumpăra această maşină. Şi din cauză că n-am 70.000 de Euro, dar şi din respect pentru această bijuterie semnată de Mercedes-Benz.

E250 5

Mercedes E250 BlueTec 4Matic [Foto: wot.motortrend.com]

În loc de încheiere

Îi ştiţi pe ăia care au maşini de lux, dar umblă încălţaţi în şlapi, locuiesc în garsoniere şi alimentează cu pipeta? M-am pus în pielea lor pentru câteva clipe. Înainte să duc maşina înapoi, mi s-a aprins becul de la rezervor. Ca să nu fiu nepoliticos, am oprit la o staţie de alimentare şi am pus 5 litri de motorină. „Decontaţi?”, m-a întrebat vânzătorul cu o urmă de zâmbet în colţul gurii. Am luat bonul de pe tejghea, m-am făcut mic şi am ieşit.

Pentru un drive-test, programaţi-vă la Ţiriac Auto Oradea (0259.408350, de luni până vineri, între 9 şi 18).

Lucian Cremeneanu