Etichete
Vreme românească, mohorâtă. Trafic aglomerat. Ora 4 după-amiază. Piaţa Decebal. Semafor. Cerşetor.
– Dai un leu? mă întreabă copilul de 10 ani.
Sunt primul în coloană. Semaforul mă priveşte plictisit şi roşu. Sunt în dispoziţie mesianică şi am chef de pilde. Cobor geamul şi îi ofer o lecţie de succes în viaţă:
– De ce îmi ceri bani pe gratis?
– Cum adică? face puştiul ochii mari.
– De ce vrei bani fără să faci nimic pentru ei? traduc eu.
– Da’ ce să fac?
– Păi, orice. Fă şi tu ceva. Nu mai cere bani pe degeaba, că nimeni nu-i obligat să-ţi dea!
– Şi ce să fac?
– Uite, de exemplu, poţi să-mi ştergi oglinda.
– Da’ n-am cu ce.
– Şterge-o cu mâneca.
– Daaaa, cum să nu? Şi dacă nu-mi dai bani?
– Cum să nu-ţi dau? Doar nu crezi că te păcălesc?
– No, bine! se consolează micul meu discipol şi se apucă de treabă. În zece secunde oglinda retrovizoare de pe partea stângă e lună şi bec.
– Banii! îmi strigă triumfător şi ferm, cu un zâmbet satisfăcut şi cu mâna întinsă la geam.
Deschid scrumiera unde ţin monedele. Nimic! Mă caut în buzunare. Nimic! Realizez că portmoneul mă aşteaptă acasă. În timpul acesta, semaforul se face verde. În spatele meu începe Simfonia Claxonistică Urbană în Bă minor. Mă fac roşu ca un porc rotisat.
– N-am acuma, încerc o scuză penibilă. Îţi dau data viitoare!
Şi demarez în trombă, propulsat de cei 100 de cai de sub capotă şi de cei şapte boi din spate.
În urma mea rămâne un copil cu buza umflată şi mâneca murdară. Pentru el, ziua de azi nu e decât o altă păcăleală sarcastică din partea vieţii. O zi în care a învăţat că oamenii din maşini nu sunt cu nimic mai buni decât cei care dorm sub poduri. O zi în care i s-a demonstrat că dacă munceşti eşti prost.
Din ce în ce mai departe de el, jenat şi plin de regrete, conduce un om care tocmai a picat testul de mesia. Şi-a dat seama că vorbele nu înseamnă nimic dacă nu poţi să transformi apa în vin şi munca în bani. Şi care se simte ca un preşedinte de ţară.
(Şapte seri, 2 noiembrie 2009)
TEXTE, FAZE SI POVESTI 