Etichete

, , , , , , , ,

Guest post de Raluca Crețu

Smokie

Dragă Lulu, ser’us!

Pot să spun despre mine că sunt bine, ceea ce-ţi doresc şi ţie. Dacă nu o să-mi prea înţelegi scrisul, să știi că e din cauza accentului de Cluj dobândit ușor în cele 2 zile de când mă aflu aici. Ţi-am zis că vin cu gaşca la „We Love Retro”. Nici nu ştii ce ai pierdut! De-aia m-am gândit să-ţi scriu: ca să ştii. Două seri cu muzica anilor ’90, pe care le aşteptam de câteva luni, mi-au încărcat inima de bucurie.

Ziua 1

Prima seară a fost dedicată muzicii retro rock. Concertele s-au organizat la Sala Polivalentă, s-a stat şi în tribune, dar eu am preferat terenul, fix in faţa scenei, dacă-dacă voi fi remarcată! 🙂 A fost zona fără locuri, zona pentru dans, doar eu am fost privilegiată să stau jos. S-a cam strâns lumea, nu ştiu câţi au fost, nu i-am numărat, pentru că eram cu ochii pe Semnal M, care au reuşit un start perfect al serii rock.

Smokie, în formație completă, ne-a rupt gura! Vocile inconfundabile, prezenţa absolut unică pe scenă, ne-au tras cu zeci de ani în urmă prin „Have you ever seen the rain” sau „Lay back in the arms of someone”, piese al căror bass l-am simţit până în tiroidă 🙂 Dar a meritat să-i văd la doar 3 metri în faţa mea. S-au prefăcut că  pleacă, dar nu fusese elucidat misterul legat de Alice, aşa că au revenit în aplauzele tuturor ca să încheie cu  „Living next door to Alice”.

Bonnie Tyler

Ţi-am zis că vreau să mă fac Bonnie Tyler când o să fiu mare?

Bonnie a fost cireaşa de pe toate torturile posibile. Ciocatele, blugii rupţi, maieul negru (without bra), geaca neagră de piele, legendarul blond platinat, atitudinea, energia şi dinamismul ei, au făcut ca apariţia pe scenă să provoace un ”woooow!” lung în sală. Cum să arate atât de bine la 65 de ani şi cum să aibă fix acelaşi timbru vocal, uşor răguşit, ca pe casetele mele cumpărate din piaţă? A fost amazing şi fabulous! Printre „It’s a heartache”, „I need a hero”, „Total eclipse of the heart”, Bonnie i-a mulţumit lui God pentru existenţa botox-ului. Oricum, cu  sau fără botox, ea rămâne unică!

Seara retro rock era gata, iar noi, încă sub influenţa blondei, fredonându-i  piesele, am plecat spre hotel. Ne-am pregătit pumeţii şi blugii Pyramid pentru a doua seară, cea retro disco şi ne-am culcat.

Ziua 2

„We love retro party” a început cu un warm-up mai încântător decât recitalurile ce au urmat. Un tip a mixat excelent Ace of Base, DJ Bobo, Fun Factory, Genius, N&D, A.S.I.A. şi celebre piese rap ale anilor 90’. Toţi cei din jurul meu, între 25 și 50 de ani, îşi scoteau schemele de dans din arhivă şi atmosfera de Tropicana sau No Problem (orădenii înțeleg la ce mă refer) m-a făcut să mă uit la ceas, să nu depăşesc ora 23, ora de întoarcere acasă, stabilită de mama. Buuuun! De fapt, bum bum bum, let me hear you say heyoooo!

We Love Retro

Primul anunţat cu surle şi trâmbiţe – No Mercy! Care era de fapt doar „No”, cu chitara, din cauză că a mai rămas doar unul din trei. Dar a fost bine şi aşa. Scena a fost mereu plină de dansatori de la o şcoală de profil din Cluj. Dacă te săturai de el, mai puteai trage cu ochii spre fete. „Where do you go”, „And I miss you”, „Hello, how are you?”… Pe toate ni le-a chitărit, inclusiv piesa cea mai  aşteptată de către mine, „When I die”.

Next: Mr. President. Care a rămas doar „Mr.”, pentru că fetili nu mai sunt în componenţă. A fost doar o tipă nouă, cu bucăţile ei mai degrabă mieunate decât cântate. Chiar şi aşa, la primele acorduri din ”Coco Jambo” eram toţi back in time. Era deja miez de noapte, cheful se anunţa a ţine până la ora 4 dimineața. Era atmosfera atât de 90’s…! Dar vârsta noastră era alta!

Am mai rezistat doar să-l mai văd şi pe stomatologul Dr. Alban cu freza lui. Hiturile „Hello Africa”, „Sing Hallelujah”, „One love” şi arhi-mega-cunoscuta „It’s my life” au fost recitate cu succes. De E-Type nu am mai avut energie, aşa că poate îi văd data viitoare, dacă cumva nu rămân şi ăştia doar „E”. 🙂

Cam asta s-a văzut de la înălţimea mea şi a domnului Boc, prezent şi dumnealui la eveniment. Şi dacă nu mă crezi că am fost, ataşez scrisorii şi nişte imagini.

Cu drag, Raluca (din Aleşd).

Raluca Cretu

Raluca Crețu

Raluca Crețu a fost realizator de emisiuni la Radio Transilvania Aleșd în perioada 2001 – 2007.

Publicitate