Etichete

, , , , ,

donald-trump

Cea mai mare provocare pentru un comentator din presă în momentul acesta este să nu scrie despre Donald Trump. Nu e uşor, credeţi-mă. Să scrii, spre exemplu, despre faptul că ai caloriferul rece în timp ce planeta e cu ochii pe votul din America pare dovadă clară de autism jurnalistic şi de desuetudine. Deci, nimic despre Trump.

Dar de când ne interesează pe noi atât de mult alegerile din Statele Unite? Păi cam de când au devenit un show de televiziune şi pentru români. Acum 20 de ani, alegerile de peste ocean nu ţineau românii lipiţi de televizor o noapte întreagă şi nici nu îi transformau pe toţi în analişti politici. Această metamorfoză a politicii în divertisment explică parţial şi alegerea noului preşedinte. Înainte de toate, oamenii sunt telespectatori, iar telespectatorilor le place spectacolul.

Pe lângă acuzaţii, calomnii, certuri şi manipulări, „războiul de 18 luni” care divide America în două scoate la iveală şi câteva lucruri bune. Unul dintre acestea sunt speech-urile candidaţilor. O analistă de la CNN spunea în aşteptarea discursului doamnei Clinton că, în democraţia americană, speech-ul de acceptare a înfrângerii este mai important decât cel al învingătorului. Ce frumos!

Aşa cum se aştepta, fosta viitoare-primă-femeie-preşedinte a servit o nestemată care va rămâne în manuale. Căci candidaţii sunt cum sunt, dar scriitorii de discursuri sunt de-a dreptul strălucitori în America. Par să aibă toţi background artistic, hollywoodian. Cuvintele lor ating deopotrivă corzile sensibile şi pe cele de grosimea unor ramuri de copaci seculari. Manevrează emoţiile cu abilitate, zgândăresc orgolii şi mângâie răni cu o dualitate perfectă.

Show-ul din Statele Unite nu s-a încheiat odată cu numărarea voturilor. El abia a început, va dura cel puţin 4 ani şi se anunţă foarte interesant. Poate dura şi mai puţin, în cazul în care noul şi impulsivul preşedinte, supărat că nu poate face chiar tot ceea ce vrea, va demisiona şi se va întoarce la corporaţia lui, unde este tratat ca Dumnezeu.

La noi, în schimb, spectacolul campaniei electorale abia începe. Va fi unul mai mic, cu mai puţin confetti, dar cu mai multe acuzaţii, cu mai puţine discursuri geniale, dar cu infinit mai multă încrâncenare. În faţa ecranelor se va afla acelaşi public necruţător şi intransigent la nivel declarativ, dar atât de indulgent când vine vorba de fapte. Un public din care face parte şi un ins care, în timpul alegerilor din SUA, se întreba suspicios pe Facebook: „Ştie cineva de ce americanii votează noaptea? Şi nu e prima dată”

Lucian Cremeneanu