În 1993, pe vremea când blogurile nu fuseseră inventate, un prieten din Beiuş, Radu Frenţiu, mi-a făcut două caricaturi. Radu era la început de artă caricaturală, drumul său anunţându-se foarte lung. Drumul a fost întradevăr lung, dar nu înspre caricatură, ci înspre America. Mai bine turist, decât caricaturist, nu?

Din fericire, profeţiile caricaturale semnate de Radu nu s-au împlinit: n-am făcut armata la tancuri, n-am avut femeie gonflabilă, n-am ucis pe nimeni (deşi aş fi putut), n-am avut Playboy la dispoziţie, iar Motănel al meu, motanul disperat din spatele tancului, a trăit bine mersi şi fără mine. Şi încă ceva: nu am ţinut şi nu ţin cu Petrolul Ploieşti. Dar taică-meu da.